Ce exporturi din R. Moldova către România au crescut în acest an cu 173%
Reunite la un stand comun, sub brandul de ţară „Vinul Moldovei”, 23 de companii autohtone au invitat oaspeţii târgului internaţional din București să devină parte a legendei vinurilor noastre.
Expoziţia „Good Wine” a fost organizată în perioada 20-22 noiembrie, la „Romexpo”, și a reunit peste o mie de vinuri celebre din diferite state ale lumii.
„Sectorul vitivinicol este unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei moldovenești. Pentru noi este primordial să continuăm diversificarea pieţelor de export pentru „Vinul Moldovei” şi să le extindem pe cele existente”, a spus viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama.
România, Franţa, Bulgaria, Chile şi Republica Moldova sunt doar câteva dintre statele care au fost reprezentate la târgul internaţional de la Bucureşti.
Companiile noastre au fost prezente cu peste 200 de vinuri şi distilate autohtone, unele în premieră absolută în România.
Cei peste 10 mii de oaspeţi – vizitatori, importatori, distribuitori şi consumatori direcţi – au fost invitaţi să guste din legenda „Vinului Moldovei” în cadrul a două masterclass-uri special organizate pentru iubitorii de vinuri de calitate.
La masterclass-uri, vinurile moldoveneşti au fost însoţite de surprize culinare tradiţionale, oferite de către Restaurantul „Vatra Neamului”.
Ambele evenimente au fost prezentate de Cătălin Păduraru, degustator expert, doctor al Universităţii de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară din Bucureşti.
„Apreciez calitatea şi buchetul aromelor Vinului Moldovei, motiv pentru care pot să mă declar un promotor activ al acestuia. Sunt absolut convins că, odată ce îl va cunoaște mai îndeaproape, consumatorul român îl va îndrăgi”, a menționat expertul.
În prezent, sectorul vitivinicol formează 2,7% din Produsul Intern Brut, 8% din totalul exporturilor din Republica Moldova şi angajează aproximativ 250 de mii de cetăţeni la cele 140 de întreprinderi vitivinicole.
România reprezintă o piaţă strategică pentru Republica Moldova. Exporturile vinurilor îmbuteliate către România a crescut cu 173% faţă de anul precedent.
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire