06:01:38 07.05.2024
Stiri

Acordul de împrumut, acordat de România, a INTRAT în VIGOARE

Știri 18.10.2015 07:30 Vizualizări2189 Autor: Galina Munteanu
Acordul de împrumut, acordat de România, a INTRAT în VIGOARE


Acordul privind asistența financiară rambursabilă între România și R. Moldova în sumă de 150 milioane de euro, semnat la Chișinău pe 7 octombrie curent, a intrat în vigoare. Vineri, 16 octombrie, acesta a fost publicat în „Monitorul Oficial”.

„Este cel mai rapid proiect negociat în istoria României. Tot ce înseamnă instituţii şi oameni politici şi partide politice au susţinut acest proiect", a declarat premierul Victor Ponta, marţi, 13 octombrie, la Guvern, în urma întâlnirii avute cu prim-ministrul din R. Moldova, Valeriu Streleţ.

„Noi trecem printr-o perioadă deloc simplă. Avem nevoie de ajutor acum", a declarat prim-ministrul R. Moldova Valeriu Streleţ.

Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a acestui acord.

Banii au fost solicitaţi pe termen de cinci ani, cu atragerea împrumutului în trei tranșe, prima în sumă de 60 de milioane de euro în 2015, a doua în valoare de 50 de milioane de euro în 2016 și a treia de 40 de milioane de euro în 2017.

Conform documentului menționat, motivul solicitării acestui împrumut îl constituie „sursele insuficiente pentru finanțarea deficitului bugetar estimat la 3,8% din PIB în 2015".


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md