11:22:14 26.04.2024
Stiri

PĂZEA! FURT în plină zi la un SPITAL din capitală: „Ușa a fost RUPTĂ în două”

Social 25.03.2015 17:33 Vizualizări2151 Autor: Daniela Hadei


PĂZEA! FURT în plină zi la un SPITAL din capitală: „Ușa a fost RUPTĂ în două” mama-copilul.md

Mai mulți medici rezidenți de la Institutul Mamei şi Copilului din Chișinău au rămas astăzi fără bunurile personale, după ce ușa vestiarului lor a fost spartă, iar hoții au furat tot ce au putut de acolo.

Una dintre victime ne spune că a venit dimineață la muncă și, ca de obicei, împreună cu alți șapte colegi de ai săi, și-au lăsat în vestiar lucrurile personale, precum gențile cu bani și acte, hainele de schimb, și au mers la muncă, iar în timpul zilei au găsit ușa ruptă în două și toate lucrurile furate.

„Totul s-a petrecut între orele 9.20 și 10.05. Ni s-a furat absolut tot. Nu înțelegem cum a fost posibil, căci acest vestiar se află chiar lângă laborator. Eu aveam în geantă toate actele, cardul cu bani, o altă colegă avea calculatorul în valoare de o mie de euro. Alt coleg, care urmeză un tratament medical, avea în geantă mai multe pastile, care nu se găsesc în Moldova. Ni s-a furat tot. A fost poliția și ne-a asigurat că va investiga cazul”, ne-a spus victima, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul.

„Acum nu pot oferi mai multe detalii, cazul este investigat. Tot ce vă pot spune e că unul dintre hoți a fost surprins de o cameră de supraveghere video. Avem o rată foarte bună de descoperire a furturilor, după instalarea sistemelor de securitate. Făptașii furtului vor fi identificați și trași la răspundere”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Doru Dendiu, purtătorul de cuvânt al MSP Institutul Mamei şi Copilului.

Menționăm că, anterior, au mai fost înregistrate furturi în cadrul acestei instituții.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md