07:53:52 02.05.2024
Stiri

UE a mai rezolvat o problemă din R. Moldova

Social 28.09.2015 16:27 Vizualizări2350 Autor: Galina Munteanu
UE a mai rezolvat o problemă din R. Moldova


Raionul Slobozia din stânga Nistrului și-a soluționat una dintre cele mai stringente probleme. Cu ajutorul Uniunii Europene, aici au fost modernizate serviciile de gestionare a deșeurilor. Gunoiștile neautorizate sunt lichidate, iar locuitorii au obținut acces la servicii publice moderne, prestate la timp.

Întreprinderea responsabilă de colectarea deșeurilor deservește orașul Slobozia și trei sate din preajmă, în care locuiesc în jur de 21 de mii de cetățeni.

Proiectul a fost implementat în perioada februarie – decembrie a anului 2014. Investiția totală a fost de peste o sută de mii de euro, bani folosiți pentru construirea și amenajarea spațiilor de colectare a deșeurilor, procurarea tomberoanelor și a două autospeciale moderne.

Potrivit directorului Regiei „Salubritate”, Serghei Culev, după realizarea proiectului, timp de șase luni, întreprinderea a înregistrat venituri pe care anterior le aduna într-un an de zile.

„Tractoarele care acum câțiva ani colectau deșeurile erau vechi, consumau foarte mult combustibil și se defectau des. Graficul nu era respectat și din această cauză apăreau gunoiști neautorizate. Noile autospeciale ne-au permis să deservim un teritoriu mai larg. Numărul beneficiarilor a crescut cu până la 50 la sută. Au fost create și locuri de muncă. Până la implementarea proiectului, întreprinderea avea 20 de angajați, acum - 47”, a spus Culev.

Un proiect similar a fost realizat în raionul Căușeni. Astfel, locuitorii satelor Copanca, Valea Verde, Grădinița, Leontea și Plop-Știubei au obținut acces la servicii îmbunătățite de gestionare a deșeurilor.

Proiectul de modernizare a serviciilor de gestionare a deșeurilor solide în raionul Slobozia, stânga Nistrului, a fost realizat în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md