19:45:30 05.05.2024
Stiri

Serviciu de plasament urgent pentru migranţi, deschis la Chișinău

Social 17.09.2015 14:07 Vizualizări1204 Autor: Stela Mihailovici
Serviciu de plasament urgent pentru migranţi, deschis la Chișinău


În cadrul Azilului Republican pentru Invalizi și Pensionari din municipiul Chișinău va funcționa un serviciu de plasament urgent pentru migranți. Acesta a fost inaugurat astăzi de reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Organizației Internaționale pentru Migrație și Ambasadei Cehe.

De facilitățile acestui serviciu vor putea beneficia maximum zece persoane concomitent, care se vor putea afla în instituție cel mult trei luni. Termenul va putea fi extins până la șase luni, în funcţie de complexitatea cazului și a problemelor migranților care necesită intervenție pe un termen mai îndelungat.

Beneficiari vor putea fi cetăţeni ai Republicii Moldova, care au atins vârsta de 18 ani, au fost repatriați cu statut de migrant aflat în dificultate, dar și cetățeni străini identificați pe teritoriul republicii în situație de criză, care necesită incluziune socială. Persoanele vor fi identificate de structurile teritoriale de asistență socială, ambasadele și oficiile consulare ale Republicii Moldova, precum și misiunile Organizației Internaționale pentru Migrație.

În cadrul Azilului de Invalizi și Pensionari, migranții vor beneficia de plasament, alimentaţie, servicii de sănătate, asistenţă igienico-sanitară, asistență juridică, consiliere psihologică, asistență pentru documentarea beneficiarului și agrement.

Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii, există deja câteva solicitări pentru acest serviciu. Dosarele sunt acum evaluate și în următoarele zile, vor fi cazați primii beneficiari.

Proiectul a fost susținut financiar de Agenția Cehă pentru dezvoltare și Organizația Internațională a Migranților, care au reparat și dotat tehnic încăperile pentru beneficiari și au contribuit la consolidarea capacităților profesioniștilor care urmează a fi implicați în prestarea serviciilor.


Stiri relevante
02.05.2024 09:29 814 Joia Mare: Tradiții

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md