04:36:57 11.05.2024
Stiri

La Oxford și Princeton

Moldovenii în lume 11.09.2015 09:20 Vizualizări7377 Autor: Mariana Rață
La Oxford și Princeton


PERFORMANȚĂ // Chiar dacă sunt criticate, liceele din R. Moldova „produc” viitori studenți pentru universitățile de top din lume

În timp ce majoritatea colegilor lor își petreceau timpul liber la distracții, patru tinere din R. Moldova adunau acte pentru a aplica la universități de mare prestigiu din lume.

Astăzi, Diana Revenco se poate mândri că este absolventă a Universității Oxford, iar Mihaela Curmei își va încheia în doi ani studiile la Princeton, una dintre universitățile de frunte din SUA. Tinerele spun că sunt încântate de experiența trăită în aceste „leagăne” ale științei.

Un efort răscumpărat

Mihaela Curmei a ajuns, în urmă cu doi ani, în campusul Universității Princeton (a doua universitate ca prestigiu din SUA, după Harvard – n.r.) cu bagajele pline de visuri, așteptări și o groază de medalii obținute la concursurile naționale și internaționale de matematică. Tânăra, proaspătă absolventă a Liceului „Orizont” din Chișinău, își dorise cu orice preț să meargă să își încerce forțele la studii peste hotare.

„Am aplicat doar la universități americane de top, pentru că doar acestea acordă burse studenților lor. Nici nu vă pot descrie cât de fericită am fost când am aflat că am fost acceptată”, ne povestește Mihaela cum a devenit studentă a universității lui Einstein. Procesul de aplicare, recunoaște tânăra, a durat un an și a fost stresant.

Sponsorii anonimi ai Mihaelei

Eforturile însă au meritat. Un an de studii la Princeton University costă 60 de mii de dolari. Aceste cheltuieli sunt acoperite de trei sponsori acordați Mihaelei de instituție.

„Cel mai important lucru la Princeton este să fii acceptat. La prima fază, nimeni nu te întreabă dacă ai bani să îți achiți studiile. Universitatea este una dintre cele mai bogate din SUA, așa că, în cazul în care nu ai posibilități să-ți acoperii studiile, acestea sunt achitate de sponsorii instituției. Îl cunosc doar pe unul dintre cei trei binefăcători ai mei. Este un bătrân de 90 de ani, originar din Europa de Est, și care are afaceri în domeniul naval”, spune studenta care acum încearcă să-și ajute cât mai mulți colegi să depună actele pentru a-și face studiile la universitățile din SUA.

„Șocul” de la examene

Vorbind despre „șocurile” trăite acolo, Mihaela își amintește de primul examen susținut la Princeton.

„Acolo, la examene nu asistă supraveghetori. Copiatul nu există ca noțiune. La începutul sesiunii, fiecare student depune un jurământ de onoare că nu va copia și acest lucru e suficient. E o bucurie să știi că rezultatele tale sunt oneste și că cei care au o reușită mai bună sunt cu adevărat mai buni decât tine”, ne explică tânăra care a trăit o mare dezamăgire după examenele de absolvire a gimnaziului și s-a reabilitat la BAC, făcând parte din prima promoție de BAC din „era reformelor Maiei Sandu”.

„Suntem un popor cărora ne place să ne plângem de greutăți și să muncim mai puțin. Am înțeles acest lucru abia după ce am ajuns la Princeton. Acolo se depune mult mai mult efort pentru a obține rezultate”, compară Mihaela cele două lumi din care face parte.

„În R. Moldova este mult mai ușor”

Tânăra, studentă la Matematică aplicată, nu își face griji în privința locului de muncă. Diploma de Princeton îi va putea deschide orice ușă. Cu toate acestea, Mihaela visează să revină acasă pentru a-și porni propria afacere, dar doar după ce va acumula experiență în SUA.

„În R. Moldova este mult mai ușor să îți deschizi o afacere. E un câmp experimental pe care ți se iartă mai ușor greșelile”, ne explică ea.

Până a absolvi universitatea, Mihaela a găsit posibilități pentru a-și asigura independența financiară față de părinți. Tânăra lucrează asistentă la biblioteca universității, ajutor de bucătar la o cantină din campusul universitar și mai face meditații cu alți studenți. Toate aceste joburi i-au fost oferite tot de universitate.

„Oxfordul m-a ales pe mine”

Cu diplomele de Oxford și London School of Economics în buzunar, Dianei Revenco tot îi stă gândul să revină acasă.

„Văd multe organizații noi în R. Moldova și mișcări pe care le urmăresc și din care mi-ar plăcea să fac parte. La fel mă inspiră și mulți prieteni și colegi care au hotărât să se întoarcă acasă și să muncească pentru a aduce Moldova pe calea cea dreaptă. Sper să mă alătur lor peste câțiva ani”, ne dezvăluie tânăra școlită în cea mai bună universitate din lume, după Harvard.

Întrebată cum a ajuns să studieze la Oxford, Diana ne-a răspuns: „Ar fi incorect să afirm că eu am ales să învăț la Oxford. Mai degrabă Oxfordul m-a ales pe mine, iar eu am aplicat la această universitate ca fiind una dintre cele mai bune din lume, și așteptările mi s-au adeverit”.

Ce face diferența între Oxford și alte universități?

Ceea ce face marea diferență dintre Oxford și alte mii de universități din lume este, în opinia Dianei, faptul că aici studenții nu doar primesc cunoștințe, dar sunt învățați să gândească critic.

„La Oxford, am învățat să gândesc și m-am format ca personalitate, iar cunoștințele acumulate au fost doar o parte a experienței. Aici am înțeles că e absolut normal și chiar lăudabil să faci licența în Filosofie, Istorie sau Civilizație Clasică, pentru că ceea ce contează cel mai mult nu sunt cunoștințele acumulate, ci capacitatea de a gândi și viziunea critică. Asta înveți la Oxford la orice facultate. Desigur, câmpul de muncă englez le permite studenților să-și aleagă astfel de facultăți, fără teamă că ar rămâne fără un loc de muncă. Angajatorii apreciază diversitatea studiilor universitare și sunt flexibili în procesul de recrutare. Acesta este un domeniu în care Republica Moldova stagnează, motiv pentru care tinerii se simt obligați să urmeze facultăți „practice”, precum Business și Administrare sau Finanțe și Bănci, într-o societate în care științele umaniste sunt subapreciate”, scoate tânăra în evidență erorile sistemului educațional moldovenesc.

Oamenii care au inspirat-o

La Oxford, Diana a studiat la Facultatea de Limbi Moderne, iar apoi, „pentru a se apropia de realitățile lumii”, a urmat un master în Teoria Relațiilor Internaționale la London School of Economics.

„Și aici am avut ocazia să întâlnesc oameni care m-au inspirat și mi-au lărgit viziunile și orizonturile de gândire, iar ocazia să învăț cot la cot cu studenți de top, într-o universitate care cedează doar în fața Harvardului în topul celor mai bune universități din lume în științele sociale, a fost o adevărată onoare pentru mine”, ne spune ea plină de mândrie.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md