15:08:21 26.04.2024
Stiri

HAOS în Ungaria. SUTE de imigranți din Budapesta au pornit, în marș, spre Austria

Știri 04.09.2015 16:38 Vizualizări1431 Autor: Ziarul National


HAOS în Ungaria. SUTE de imigranți din Budapesta au pornit, în marș, spre Austria evz.ro

Sute de imigranți ilegali au pornit, acum o oră, din gara Keleti din Budapesta, spunând că se îndreaptă, pe jos, spre Austria.


Informația estre transmisă de jurnaliști români aflați la fața locului, care au sosit la Budapesta pentru a asista la meciul de fotbal dintre Ungaria și România.

Ei spun că refugiații care se aflau în gara de est a capitalei ungare au pornit pe străzi, pentru că autoritățile nu le dau voie să părăsească Ungaria la bordul unor trenuri.

Informația a fost transmisă și de un fotograf al Reuters, care a scris, azi, de la fața locului, că sute de imigranți au pornit, pe jos, spre Austria.

Conform Mediafax, care citează MTI, poliţia din judeţul Csongrad a anunţat, pe site, că imigranţii au fugit către autostrada M5, după ce au ieşit prin gardul punctului de primire la Roszke.

Poliţia a luat toate măsurile necesare, pentru a-i prinde pe imigranţi şi a oprit traficul rutier pe autostradă pentru a preîntâmpina eventuale accidente, potrivit aceleiaşi surse.

Agențiile internaționale de presă au început să relateze de la fața locului.

Potrivit primelor informații, sute de refugiaţi care încearcă de mai multe zile, fără succes, să plece cu trenul din gara Keleti din Budapesta către Austria, au plecat vineri pe jos în direcţia frontierei austriece, situată la circa 200 km distanţă, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

După ce autorităţile ungare au suspendat circulaţia trenurilor directe între Budapesta şi Austria, alte sute de refugiaţi s-au urcat, ieri, într-un tren regional pentru a se apropia de graniţa austriacă, dar la marginea Budapestei au fost daţi jos de poliţia ungară, care i-a transferat într-o tabără de refugiaţi.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md