Cu ce a ales să treacă țigări peste Prut un cetățean al R. Moldova: Folosea de la distanță un sistem de monitorizare GPRS
Pentru a fi mai greu de prins, un cetățean al R. Moldova a ales să transporte peste Prut 2 600 de țigarete cu ajutorul unei drone. Numai că polițiștii de frontieră i-au dat planurile peste cap.
Cazul a avut loc în apropierea Sectorului Poliției de Frontieră Leova, unde angajații Poliției de Frontieră au identificat un aparat de zbor de dimensiuni mici, de tip dronă, care era condus de la distanță prin sistem de monitorizare GPRS.
În apropierea aparatului de zbor au fost depistate și 13 cartușe de țigări marca ,,Ritm” ambalate.
Pentru identificarea persoanelor implicate în activitatea ilegală a fost mobilizat efectivul sectorului.
În urma măsurilor întreprinse și a informației obținute, există suspiciuni că aparatul de zbor ar aparține unui cetățean al R. Moldova, de aproximativ 37 de ani.
Cazul se află în gestiunea secţiei investigaţii speciale unde sunt desfășurate măsuri operative, având drept scop elucidarea tuturor circumstanţelor şi deconspirarea tuturor participanţilor, cu ulterioara atragere a acestora la răspundere.
Peste 30 de milioane de euro de la BERD pentru construcția liniei electrice Bălți - Suceava: Parlamentul a ratificat Acordul
OFICIAL // „Bentley”, „Porsche” și „Land Rover”, cele mai SCUMPE mașini importate anul trecut în R. Moldova: Top cinci mărci de autoturisme preferate și statele din care cetățenii R. Moldova cumpără cele mai multe mașini
Primărița de la Orhei ar putea fi trasă la răspundere, după ce ar fi OBSTRUCȚIONAT ancheta în cazul OMORULUI tinerei însărcinare de 19 ani. Alesul local ar fi dat prioritate unui „show media”, decât să furnizeze informații Poliției