Proiect de lege: Cele 236 de milioane de dolari de la FMI vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar
Republica Moldova va utiliza cele 165,3 milioane de Drepturi Speciale de Tragere (DST), echivalentul a circa 236 de milioane de dolari, alocate din partea Fondului Monetar Internațional (FMI), pentru finanțarea deficitului bugetar.
Un proiect de lege privind punerea în aplicare a alocării DST de către FMI a fost aprobat astăzi de către Guvern.
Documentul prevede că Banca Națională a Moldovei va transfera Ministerului Finanțelor mijloacele financiare în termenii și condițiile stabilite într-un acord ce urmează a fi încheiat între cele două instituții.
Un comunicat de presă al Guvernului precizează că alocarea DST oferă active lichide fără obligații de rambursare sau anulare, iar țările membre nu trebuie să îndeplinească nicio condiționalitate și pot utiliza banii conform necesităților interne.
În conformitate cu procedurile FMI, fiecare stat membru urmează să achite o dobândă trimestrială și un comision anual.
Rata dobânzii DST este flotantă și la data de 20 septembrie 2021 a constituit 0,05%. Și rata comisionului anual este flotantă și la momentul actual constituie circa o miime dintr-un procent.
Alocarea de DST este o sursă nerambursabilă, iar cheltuielile aferente deservirii acestora se vor efectua de la bugetul de stat și vor fi prevăzute în proiectul de rectificare a Legii bugetului pentru anul 2021.
Tehnică militară pe drumurile din R. Moldova și aeronave militare ale SUA în spațiul nostru aerian: Precizările Ministerului Apărării
Regiunea separatistă Transnistria ar urma să fie REINTEGRATĂ înainte de aderarea R. Moldova la UE. Maia Sandu, la Oslo: „Rusia investește mult în dezinformare, nicio altă ţară nu poate să facă față resurselor pe care le investeşte Putin”
Norvegia acordă R. Moldova un ajutor NERAMBURSABIL de 30 de milioane de euro pentru a consolida securitatea energetică a statului nostru