22:41:14 07.05.2024
Stiri

Caz unic în lume: Un adolescent a stat două luni internat în spital după ce a devenit DEPENDENT de un joc video

Actualitate 20.09.2021 19:30 Vizualizări1210 Autor: Ziarul National
Caz unic în lume: Un adolescent a stat două luni internat în spital după ce a devenit DEPENDENT de un joc video


Un minor din Spania a devenit primul caz clinic de dependență de jocul video Fortnite din lume. Adolescentul a stat internat timp de două luni în spital după ce a început să manifeste un comportament care l-a condus la autoizolare la domiciliu și la respingerea interacţiunilor sociale.

Acest lucru s-a aflat după ce echipa de la spitalul din Castellon (estul Spaniei), unde a fost internat adolescentul, a publicat cazul său, unic la nivel mondial.

Minorul a fost spitalizat după ce a început să prezinte simptome de dependenţă comportamentală gravă de jocul video Fortnite, ce includea izolarea la domiciliu, respingerea interacţiunilor umane, refuzul de a apela la serviciile sanitare, lipsă de flexibilitate personală persistentă, interes slab faţă de cei din jur, sau lipsa altor activităţi.

Adolescentul prezenta, de asemenea, alterări în desfăşurarea activităţilor vieţii cotidiene şi ale ritmului somnului, potrivit echipei care l-a îngrijit. Trebuie semnalat că adolescentul fusese un elev model, înainte de practicarea acestui joc. Familia sa a început să observe acumularea de absenţe de la şcoală şi neglijarea orelor de somn.

Potrivit specialiştilor, generalizarea uzului noilor tehnologii în viaţa cotidiană şi neglijarea obligaţiilor şcolare au scos în evidenţă pericolul pe care îl presupun folosirea neadecvată a jocurilor video şi necesitatea unui tratament specializat pentru persoanele care prezintă astfel de tulburări de comportament.

Experţii sunt de părere că dependenţa de jocurile video acţionează ca o sublimare a unei nelinişti, provocate de pierderea unei persoane dragi, sau de anxietatea derivată dintr-o creştere a exigenţelor în contextul educaţional.

Tratamentul acordat minorului a inclus o colaborare atât cu el cât şi cu familia, iar rezultatele au demonstrat o scădere semnificativă a utilizării micilor ecrane (într-o primă fază după spitalizare doar sub supraveghere şi în prezenţa unui coleg pentru a impulsiona socializarea), precum şi o ameliorare a funcţionării personale şi sociale a pacientului, scrie Agerpres.

Specialiştii implicaţi în acest studiu au avertizat asupra necesităţii acordării unei mai mari atenţii faţă de comportamentele minorilor, în rândul cărora s-a extins practicarea jocurilor video, ţinând cont de vârsta tot mai fragedă a celor care le practică şi de lipsa de maturitate în perioada adolescenţei".


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md