23:06:49 26.04.2024
Stiri

Vaccinul Pfizer a primit autorizare definitivă în Statele Unite pentru persoanele de peste 16 ani

Actualitate 24.08.2021 07:37 Vizualizări1758 Autor: Ziarul National
Vaccinul Pfizer a primit autorizare definitivă în Statele Unite pentru persoanele de peste 16 ani


Agenția americană a medicamentului (FDA) a acordat luni autorizare completă pentru vaccinul anti-COVID produs de Pfizer, pentru persoanele de peste 16 ani, scriu BBC și Digi24. Este primul vaccin care obține o astfel de autorizare, până acum serurile aprobate beneficiind doar de autorizare de urgență de punere pe piață.

Agenția americană a studiat datele provenite de la 44.000 de oameni în cadrul procesului de autorizare, a anunțat FDA într-un comunicat luni. Vaccinul, care este vândut sub denumirea Comirnaty, are o eficiență de 91% în prevenirea bolii.

Vaccinul întrunește standardele de siguranță, eficiență și calitate, a dat asigurări Janet Woodcock, reprezentantă FDA.

În cazul copiilor între 12 și 15 ani, vaccinul Pfizer beneficiază în continuare de autorizare de urgență de punere pe piață.

Este de așteptat ca autorizarea definitivă să facă vaccinarea obigatorie în vadrul mai multor companii și organizații americane, mai notează BBC, care arată că în ultima vreme americanii au devenit mai ezitanți în privința vaccinului.

Autorizarea definitivă vine la doar patru luni după ce Pfizer-BioNTech a cerut acest lucru, fiind cea mai rapidă autorizare deifinitivă a unui vaccin în istoria de peste 100 de ani a Agenției americane a Medicamentului.

Până acum, peste 92 de milioane de americani - mai mult de jumătate din total - s-au vaccinat cu serul Pfizer.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md