06:37:48 27.04.2024
Stiri

Marea Britanie, gata să primească 20 000 de refugiați din Afganistan, în special femei, fete şi minorităţi religioase

Actualitate 18.08.2021 12:43 Vizualizări1075 Autor: Ziarul National
Marea Britanie, gata să primească 20 000 de refugiați din Afganistan, în special femei, fete şi minorităţi religioase


Guvernul britanic a anunţat lansarea unui program pentru primirea „pe termen lung'' a 20 000 de refugiaţi afgani, dintre care 5 000 în primul an.

„Avem o datorie faţă de toţi cei care au lucrat cu noi pentru a face din Afganistan un loc mai bun în ultimii 20 de ani. Mulţi dintre ei, în special femeile, au acum nevoie urgent de ajutorul nostru"', a declarat premierul Boris Johnson, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne.

El a spus că este „mândru că Regatul Unit a reuşit să pună în aplicare această măsură pentru a-i ajuta pe ei şi familiile lor să trăiască în siguranţă în Regatul Unit".

Şeful Guvernului va prezenta acest nou program miercuri dimineaţă deputaţilor care şi-au întrerupt vacanţa de vară pentru a dezbate subiectul în Camera Comunelor. Ca urmare a deteriorării rapide a situaţiei, au fost apărut critici, inclusiv în rândurile conservatorilor lui Boris Johnson, privind gestionarea crizei în Afganistan.

Noul program anunţat îşi propune să primească în primul an 5 000 de cetăţeni afgani „ameninţaţi de criza actuală", în special femei, fete şi minorităţi religioase, potrivit Ministerului de Interne.

Guvernul britanic nu a specificat intervalul de timp în care vor fi primiţi 20 000 de afgani, menţionând doar că este voeba de o măsură „pe termen lung", dar acest nou program este inspirat de unul pentru refugiaţii sirieni care a permis stabilirea a 20 000 dintre aceştia în şapte ani, din 2014 până în 2021, notează AFP, citată de Agerpres.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md