Stiri
Nădejdea e numai la Voronin
Actualitate
25.07.2021
10:43
2520
Autor: Ziarul National
Trustia, elegii politikoase
Nu vi se pare, stimați molotoveni, că abia s-au terminat alegerile și viața a devenit mai plicticoasă, mai searbădă, ca o dietă fără sare sau ca vinul fără alcool, și asta în condițiile când nici măcar nu avem guvern, nu știm nici cine va fi prim-ministru, nici cine va fi spicher. Presupunem noi, dar nu știm. Oricum, nu are cum să fie zglobiu ca Chicu și nici măcar stufos și flexibil ca Ciocoi, după cum nici Maia Sandu nu atinge volumul ambițiilor lui Dodon, nu are haz, nu zâmbește, vorbește sacadat, ca și cum trage din mitralieră în oligarhi. Ritmul e tratata-tratatata-tratatatatata-trata! O să mai plângem noi după Dodon, după minciunelele lui de motan încălțat care își camuflează excrementele.
Vă amintiți ce a răspuns el la întrebarea de unde ia bani ca să-și înalțe castele și să-și cumpere Mercedesuri? „Mă ajută părinții!” – a mienuat el cochet, ștergându-și pufușorul de pe botișor. Iar istoria cu kulioașele cât face, va intra cu siguranță în analele statalității, și-l va trage în vârtejul lor (al analelor) și pe Stoianoglo. Fraza procurorului general că nu se știe ce era în kuliok le-a stârnit subalternilor săi zâmbete pe sub mustăți și a devenit celebră în mediul procurorilor de pretutindeni! Un procuror să spună că nu știe ce era în kuliok, ce i-a dat Plahotniuc lui Dodon, vă imaginați așa ceva? Erau semințe de răsărită, domnule Stoianoglo! Dar cum a râs tot mapamodul CSI-ului când Putin i-a răspuns unui jurnalist impertinent: „Întrebați-l pe Dodon, el știe.”
Dodon s-a autodepășit când a anunțat că va câștiga alegerile prezidențiale din primul tur, bazându-se pe prezicerea în ouă a unei cetățene de la Vulcănești. Poporul nu l-a apreciat la justa valoare, preferând-o pe Maia, care n-a furat nimic în viața ei, nici măcar un bănuț. Nu vă vine să căscați? Și cine va mai organiza chiulhanuri și partiuri cu ghei și lesbiene la Condrița, cine va merge pe arătură în șase Mercedesuri, cine se va ocupa cu producția vinului de casă și a conservelor pentru jurnaliști și șoubiznesmani? Să sperăm că va primi măcar o funcție în Parlament – Dodon fără funcție e ca motanul încălțat fără beretă, e ca boul fără car.
Și fiindcă la cel sărac nici boii nu trag, ne părăsesc Platon și Usatîi, alte două figuri care dădeau culoare vieții noastre. Despre primul se spune că a spălat zeci de miliarde de ruble și s-a înfruptat din miliardul furat (fiind spălat la rândul său de Stoianoglo), iar cel de-al doilea se lăuda că a contribuit la mersul trenurilor în Rusia, dar îi unea pe ambii faptul că îl consultau pe Stoianoglo și ne dădeau lecții de viață live.
Și fiindcă veni vorba de sărăcie… Noi suntem cei mai săraci din Europa, în schimb ne puteam lăuda că de la noi s-a furat un miliard și nu ne pasă, că nu suntem ahtiați de bani, nu gândim doar cum să ne umplem burta, că ținem la familie și valorile tradiționale, că suntem veseli și optimiști, iar cu alegerea Maiei Sandu și după victoria PAS noi devenim ca toți, nu ne mai deosebește nimic de alte populații vaccinate și nevaccinate.
Acum stau și mă gândesc că nădejdea noastră a mai rămas doar Voronin. Noroc că a reușit să intre în Parlament. Numai el ne mai poate distra! Da, eram să uit: un om bun l-a strangulat în direct pe un veteran al războiului de pe Nistru… E ceva, dar e puțin… Cu o rândunică nu faci primăvara. Dacă și alți oameni buni, dornici de schimbări, vor proceda la fel, specificul nostru nu e pierdut…
Al vostru prerogativ, Ion Buraga

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
28.04.2024
10:45
1271
Drama găgăuză, a căpiat ChatGPT-ul lui Băluțel sau cine „simte ke aprape primavara...”?
21.04.2024
10:09
1283
Armata care eliberează pleacă acasă sau are sens războiul fără sens?
14.04.2024
10:09
2319
S-a aflat de ce Putin s-a supărat pe Dodon
07.04.2024
10:27
1232
Onoare și chiloți, vrăji și farmece
31.03.2024
10:57
1202
Rescrierea celor zece porunci
24.03.2024
10:20
1521
Biden știe mai bine decât Putin ce se face în Rusia?
17.03.2024
10:57
1415
Cotcodăceala și scărpinatul la ceafă post-factum
10.03.2024
10:21
1175
Farmecul discret al femeilor înarmate
03.03.2024
10:25
2156
Bășcănița Evghenia Guțul solicită bombardarea Chișinăului?
25.02.2024
10:04
1477
Socialiștii hibrizi în vizită la canibalii pravoslavnici
18.02.2024
11:57
2208
Biden, Scholz, Zelenski, nu Putin, sunt responsabili de moartea lui Navalnîi!
11.02.2024
11:04
1895
Polonezii și austriecii i-au inventat pe ucraineni?
Top stiri
03.05.2024
12:28
609
Comandamentul SUA în Europa și Africa, exercițiu cu militarii din R. Moldova: Salturi cu parașuta şi trageri de luptă din armamentul de infanterie
03.05.2024
12:22
989
METEO // Cum vă fi vremea de Paşte în R. Moldova
03.05.2024
11:29
619
VIDEO // ,,PROIMOBIL", analiză minuțioasă privind perspectiva PREȚURILOR pe piața imobiliară până la finele anului. Când e cea mai bună perioadă pentru procurarea unei locuințe la un preț bun
03.05.2024
11:14
797
Constantin Olariu, despre exodul clericilor de la Mitropolia Moldovei: S-au săturat de abuzurile rusești și revin la biserica neamului
03.05.2024
11:12
446
NU ardeţi anvelope în noaptea Paştelui! Agenția de Mediu: ,,În procesul arderii anvelopelor, în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene". Ce amenzi riscaţi
03.05.2024
10:58
576
APP lansează o nouă LICITAȚIE pentru ocuparea spațiilor comerciale de la AIC, cu ajustarea condițiilor de participare. ,,Vrem să atragem mai multe companii INTERNAȚIONALE cu renume". AIC va fi inclus în lista bunurilor nepasibile de privatizare
03.05.2024
09:12
865
Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, să nu uităm...
Actualitate
Descoperă
Actualitate
Comandamentul SUA în Europa și Africa, exercițiu cu militarii din R. Moldova: Salturi cu parașuta şi trageri de luptă din armamentul de infanterie
METEO // Cum vă fi vremea de Paşte în R. Moldova
VIDEO // ,,PROIMOBIL", analiză minuțioasă privind perspectiva PREȚURILOR pe piața imobiliară până la finele anului. Când e cea mai bună perioadă pentru procurarea unei locuințe la un preț bun
Constantin Olariu, despre exodul clericilor de la Mitropolia Moldovei: S-au săturat de abuzurile rusești și revin la biserica neamului
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova