Maia Sandu, MULŢUMIRI la adresa României: „Avem acum o cooperare foarte bună între R. Moldova și România și apreciez deschiderea autorităților de la București pentru a aprofunda și a consolida această relație"
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, l-a primit astăzi la Chișinău pe ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, pimul oficial al UE care efectuează o vizită în R. Moldova după alegerile anticipate din 11 iulie 2021.
Șefa statului a mulțumit cu acest prilej României pentru sprijinul oferit cetățenilor moldoveni în lupta cu pandemia de COVID-19, dar a și apreciat relațiile foarte bune dintre România și R. Moldova.
„I-am mulțumit domnului ministru pentru sprijinul substanțial din partea României în combaterea pandemiei de COVID-19, în special pentru donațiile semnificative de vaccin. Astăzi, în R. Moldova va ajunge un nou lot de peste 100 de mii de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, oferit de România, care devine astfel cel mai mare donator individual de vaccin pentru republica noastră”, a transmis Maia Sandu în timpul declarațiilor comune de presă de la Chișinău.
Potrivit Maiei Sandu, cooperarea București-Chișinău este în prezent „foarte bună”.
„Avem acum o cooperare foarte bună între R. Moldova și România și apreciez deschiderea autorităților de la București pentru a aprofunda și a consolida această relație. Astfel putem construi un parteneriat puternic și reciproc avantajos, bazat pe un dialog sincer între statele noastre, parteneriat care va oferi soluții reale pentru problemele cetățenilor noștri, va crea oportunități de dezvoltare și ne va apropia și mai mult".
În această dimineață, cei doi oficiali au discutat despre relansarea dialogului la nivel guvernamental, după instalarea noului guvern la Chișinău, dar și despre reluarea și adaptarea programelor bilaterale de dezvoltare economică, infrastructură, mediu sau din domeniul social, pornind de la contextul actual din Republica Moldova și de la programul ambițios de transformare a societății.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an