14:40:00 26.04.2024
Stiri

Premiu NAȚIONAL, de 100 000 de lei: 25 de personalități din R. Moldova, îndemnate să-și depună dosarele la concurs

Actualitate 15.07.2021 10:31 Vizualizări1637 Autor: Ziarul National
Premiu NAȚIONAL, de 100 000 de lei: 25 de personalități din R. Moldova, îndemnate să-și depună dosarele la concurs


Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional, acordat anual de Ziua Independenței, au promovat în următoarea etapă a concursului 25 de candidați selectați din scrisorile de recomandare depuse la Guvern.

Este vorba despre candidați din domenii precum știință, cultură, teatru, medicină și sport.

Cei 25 de candidați promovați sunt îndemnați să depună dosarele în perioada 15 - 23 iulie curent, până la ora 15:00, exclusiv în format electronic, la adresa de email: cancelaria@gov.md.

Dosarele trebuie să includă și o recomandare din partea unei instituții de profil, alta decât locul de muncă sau instituția de care a fost înaintat. Lucrările științifice sau publicațiile trebuie să fie prezentate, la fel, în format electronic sau sub formă de trimitere la sursa publicării, unde pot fi accesate în format electronic.

Dosarele concurenților vor fi examinate de grupuri de experți, formate pe domenii distincte.

Menționăm că laureații Premiului Național, ediția 2021, își vor primi distincțiile la Gala concursului ce va fi desfășurată pe 26 august curent, în ajunul Zilei Independenței.

Anual, Guvernul decernează până la 10 Premii Naționale pentru realizări remarcabile care au îmbogățit substanțial știința, tehnologiile, cultura, arta și sportul, au contribuit la promovarea imaginii pozitive a țării pe plan internațional și care au avut un impact considerabil asupra progresului tehno-științific și social-economic, asupra culturii Republicii Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md