02:48:08 27.04.2024
Stiri

DOC // O nouă DOVADĂ că Veaceslav Platon ar fi fost implicat în „furtul miliardului”, deși a fost ABSOLVIT de orice vină de Procuratura lui Stoianoglo. DEZVĂLUIRILE făcute de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor

Actualitate 15.07.2021 12:33 Vizualizări9181 Autor: Ziarul National
DOC // O nouă DOVADĂ că Veaceslav Platon ar fi fost implicat în „furtul miliardului”, deși a fost ABSOLVIT de orice vină de Procuratura lui Stoianoglo. DEZVĂLUIRILE făcute de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor


Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) a confirmat că Veaceslav Platon ar fi implicat în „furtul miliardului”, prin intermediul firmei „Ronida Invest LLP”, dar și în spălătoria rusească de miliarde. Despre aceasta a anunțat șefa Comisiei de anchetă „Laundromat”, Iga Grigoriu, care face referire la un document oficial primit de la SPCSB.

„Încă o confirmare privind implicarea lui Veaceslav Platon în frauda bancară, dosar din care a fost scos curat ca lacrima de către actualul procuror general, Alexandr Stoianoglo, și în spălătoria rusească „Laundromat”. De asemenea, sunt implicate în ambele cazuri și grupuri de companii afiliate lui Ilan Șor, proaspăt deputat cu imunitate parlamentară”, a precizat Grigoriu.

Citește și: DOC // O firmă care îi aparține lui Veaceslav Platon a fost implicată în „JAFUL SECOLULUI” și în spălătoria rusească. Acest lucru este confirmat de SIS, după ce Procuratura Generală l-a scos basma curată pe Platon

Această regretă că răspunsul SPCSB a venit după alegerile parlamentare.

„Cu regret, am primit răspunsul de la SPCSB târziu, abia după alegerile parlamentare anticipate și acest fapt îmi ridică și mai multe semne de întrebare. De ce s-a așteptat scrutinul electoral pentru ca instituția să îmi ofere un răspuns? Astfel, noua guvernare trebuie să înțeleagă că este necesar de a combate acest fenomen - spălările de bani. Or, ele continuă și e grav dacă vor fi preluate”, a avertizat Grigoriu.

Citește și: O nouă VICTORIE pentru Veaceslav Platon în JUSTIȚIA din R. Moldova. Acesta a fost declarat NEVINOVAT în dosarul fraudei bancare. Deputat: „Domnilor PROCURORI, Platon a scris într-un autodenunț că o companie a sa figurează în jaful bancar…”

De menționat că și Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a confirmat anterior că beneficiarul efectiv al firmei „RONIDA Invest LLP”, implicată în perioada 2010 – 2013 atât în schema de spălare a banilor rusești, dar și în „furtul miliardului”, este Veaceslav Platon.

Citește și: DOC // Șefa Comisiei parlamentare „Laundromat” prezintă noi DOCUMENTE, care ar demonstra că Platon este implicat în frauda bancară. „Din păcate, nu pot publica un document SECRET…”

Amintim că Veaceslav Platon a fost declarat recent nevinovat în dosarul privind frauda bancară, după ce inițial a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Decizia a fost luată la finele săptămânii trecute de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Acest lucru s-a întâmplat după ce procurorii și-au retras toate acuzațiile în privința lui Platon.

În luna mai 2020, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că „dosarul în privința cetățeanului Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate”, iar „acuzarea a fost întemeiată pe aprecieri intenționat denaturate și interpretarea eronată a faptelor, care rezultau din acuzațiile în privința lui Șor”. „Prin urmare, cetățeanul Platon a fost absolut ilegal condamnat și, respectiv, ilegal își ispășește pedeapsa”, se menționa în declarația procurorului general.

Astfel, Procuratura Generală a inițiat procedura de revizuire a dosarului lui Veceaslav Platon, iar în urma analizării minuțioase a tuturor probelor și audierii repetate a martorilor, la data de 28 mai curent procurorii au renunțat la toate acuzațiile în privința omului de afaceri.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md