11:00:57 26.04.2024
Stiri

VIDEO // Maia Sandu, după ce a aruncat buletinul de vot în urnă: „Aceste alegeri sunt despre puterea oamenilor. De decizia de astăzi depinde cât de repede vom ajunge să construim o republică BUNĂ pentru toți”

Actualitate 11.07.2021 11:22 Vizualizări1289 Autor: Ziarul National
VIDEO // Maia Sandu, după ce a aruncat buletinul de vot în urnă: „Aceste alegeri sunt despre puterea oamenilor. De decizia de astăzi depinde cât de repede vom ajunge să construim o republică BUNĂ pentru toți”


Prețedinta Maia Sandu a votat astăzi puțin după ora 11.00 la Liceul „Petru Rareș” din sectorul Buiucani al capitalei și a declarat că a optat pentru „un parlament cinstit”, care să se preocupe și să acționeze în interesul cetățenilor și să o ajute să ducă la bun sfârșit „ceea ce ne-am propus”.

„Aceste alegeri sunt despre puterea oamenilor, nu despre puterea politicienilor. Îi încurajez pe oameni să creadă în puterea lor. Astăzi este o zi importantă pentru că astăzi cetățenii se pot elibera de hoți. Astăzi cetățenii pot alege un parlament cinstit, un parlament care să lucreze în interesul tuturor cetățenilor. Alegerile parlamentare sunt importante. Vreau să vă amintesc că Parlamentul administrează banii cetățenilor, de aceea trebuie să fim foarte atenți atunci când decidem cui încredințăm banii țării”, a declarat Maia Sandu după ce a aruncat buletinul de vot în urnă.

Potrivit șefei statului, de alegerea de astăzi depinde ce legi va aproba viitorul Parlament.

„Am văzut că mai mulți oameni votează astăzi în condiții dificile. Am văzut că sunt oameni care stau în rânduri mari. Inclusiv pentru ca să putem să rezolvăm această problemă îi îndemn pe cetățeni să voteze pentru un parlament care respectă drepturile tuturor cetățenilor. Și care va vota legi, și care va numi în funcții publice, inclusiv la Comisia Electorală Centrală și în alte instituții, oameni care să asigure îndeplinirea obligațiilor statului față de cetățeni, inclusiv dreptul la vot. Dragi cetățeni, dragi oameni, vă rog să vă faceți timp pentru cel mai important drum - drumul la secția de vot. Vă rog să vă sunați rudele și prietenii și, împreună, să mergeți - pentru că de decizia dumneavoastră de astăzi depinde cât de repede vom ajunge să construim o țară bună pentru toți, aici, în Republica Moldova”, a mai spus Maia Sandu.

Președinta a anunțat că are semnale privind intenția unor forțe de a comite ilegalități și a îndemnat cetățenii să iasă masiv la vot, astfel încât toate încălcările să nu aibă forța de a distorsiona puterea votului cinstit al cetățeanului.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md