08:12:25 27.04.2024
Stiri

FOTO // O grădiniță din raionul Rezina, renovată cu ajutorul Guvernului României: Acoperiș nou și la grădinița din satu Corbu, raionul Dondușeni, cu bani de peste Prut

Actualitate 05.07.2021 18:58 Vizualizări1382 Autor: Ziarul National
FOTO // O grădiniță din raionul Rezina, renovată cu ajutorul Guvernului României: Acoperiș nou și la grădinița din satu Corbu, raionul Dondușeni, cu bani de peste Prut FISM


România continuă să renoveze instituțiile de învățământ din R. Moldova.

În prezent sunt desfășurate lucrări de renovare la Grădinița nr.2 „Andrieș” din orașul Rezina, frecventată de peste 150 de copii.

La instituția de educație timpurie sunt schimbate ușile interioare, rețelele interioare de apeduct și canalizare, sistemul de ventilare, rețele și echipament electric pe interior, sunt executate diferite lucrări pe interior - pardosele, tencuirea și placarea pereților.

Costul total al lucrărilor a fost estimat la 954 420 de lei, dintre care jumătate de milion de lei a fost alocat de Guvernul României.

Grădinița ar urma să fie inaugurată, după renovare, pe 1 septembrie curent.

Menționăm că, săptămâna trecută, a fost finalizat proiectul, finanțat de asemenea în cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova, privind schimbarea acoperișului de la Grădinița din satul Corbu, raionul Dondușeni.

În cadrul subproiectului a fost construit acoperişul şarpant la blocurile B1, B2 și la galeriile B1, G2. Costul total al lucrărilor executate constituie 505 914 lei, dintre care 400 de mii de lei au fost alocate din grantul Guvernului României.

Noul acoperiș va asigura durabilitatea clădirii, va menține conturul termic al acesteia, ceea ce, în final, va avea un impact semnificativ și vizibil în vederea îmbunătățirii condițiilor de educație timpurie a celor circa 50 de copii din grădiniță, estimează Fondul de Investiții Sociale din Moldova.

Menționăm că cele două grădinițe fac parte din cele peste 1 000 de instituții preșcolare din R. Moldova renovate cu fonduri alocate de Guvernul României în sumă de 29 de milioane de euro.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md