00:17:17 27.04.2024
Stiri

CNA va monitoriza examenele de Bacalaureat 2021: „Permiterea COPIATULUI, primirea cadourilor, precum și acceptarea unor recompense ilicite atrag sancțiuni disciplinare, iar în cazul conducătorilor poate surveni răspunderea PENALĂ”

Actualitate 27.05.2021 10:37 Vizualizări1297 Autor: Ziarul National
CNA va monitoriza examenele de Bacalaureat 2021: „Permiterea COPIATULUI, primirea cadourilor, precum și acceptarea unor recompense ilicite atrag sancțiuni disciplinare, iar în cazul conducătorilor poate surveni răspunderea PENALĂ”


Ofițeri ai Centrului Național Anticorupție (CNA) vor monitoriza examenele de Bacalaureat 2021, iar dacă vor sesiza încălcări, inclusiv tentative de permitere a copiatului, vor interveni. Astfel, examinatorii care vor permite elevilor să copieze riscă să fie trași la răspundere penală.

„Ofițerii CNA vor fi delegați la centrele de supraveghere a examenelor de unde vor monitoriza procesul prin intermediul camerelor video. Permiterea copiatului, primirea cadourilor necuvenite sau nedeclararea cadourilor de politețe, precum și acceptarea unor recompense ilicite în schimbul unor favoruri atrag sancțiuni disciplinare, iar în cazul conducătorilor poate surveni răspunderea penală”, se arată într-un comunicat de presă al CNA.

Potrivit şefului Direcţiei Educaţie Anticorupţie a CNA, Ion Pruteanu, examenele de Bacalaureat sunt o evaluare a cunoștinţelor fiecărui elev, dar şi a profesorului care l-a instruit pe parcursul anilor de studii.

„Ambele părţi aşteaptă o evaluare corectă şi obiectivă a acestor eforturi. De aceea, scopul tuturor, inclusiv al CNA, al Ministerului Educaţiei şi al Agenţiei Naționale pentru Curriculum și Evaluare este ca acest proces de examinare să se desfăşoare în conformitate cu cele mai înalte standarde de integritate şi corectitudine şi să nu fie umbrit de tentative de mituire, de influenţe necorespunzătoare sau de alte comportamente neetice”, a menţionat Pruteanu.

În anul 2020, examenele de BAC au fost anulate, iar un an mai devreme a fost un număr mic de adresări la CNA privind unele abateri în procesul examenelor – cazuri transmise spre soluționare la Ministerul Educaţiei.

„Situaţia ne arată că elevii, părinţii şi profesorii conştientizează că timpul corupţiei la BAC a trecut, iar aceasta se vede prin faptul că se înregistrează tot mai puţine sesizări despre anumite abateri comise în cadrul examenelor”, a punctat şeful DEA de la CNA.

Amintim că examenul național de Bacalaureat va avea loc în perioada 4 - 22 iunie curent și se va desfășura în 93 de centre de BAC dotate cu monitorizare video.

La Bacalaureatul din anul școlar 2020-2021 sunt înscriși 16 773 de candidați, majoritatea sau 11 094 provenind din licee teoretice.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md