11:13:22 26.04.2024
Stiri

SONDAJ // Jumătate din cetățenii R. Moldova sunt gata să VOTEZE mâine pentru UNIREA celor două state românești, dacă ar avea siguranța că salariile și pensiile vor fi la fel ca cele de peste Prut

Actualitate 11.05.2021 16:15 Vizualizări1786 Autor: Ziarul National
SONDAJ // Jumătate din cetățenii R. Moldova sunt gata să VOTEZE mâine pentru UNIREA celor două state românești, dacă ar avea siguranța că salariile și pensiile vor fi la fel ca cele de peste Prut


Jumătate din cetățenii R. Moldova ar vota pentru Unirea cu România, dacă ar avea siguranța că salariile și pensiile din R. Moldova vor deveni la fel precum cele de peste Prut. În același timp, 43% din respondenți nu ar vota pentru Unire, arată rezultatele unui sondaj realizat de IMAS, ce vizează percepțiile oamenilor privind viitorul R. Moldova.

Totodată, potrivit sondajului, 49% din respondenți susțin că vor avea avantaje, dacă R. Moldova se va uni cu România. Dintre aceștia 17% consideră că vor avea foarte multe avantaje, iar 32% - unele avantaje.

Printre principalele avantaje ale Unirii R. Moldova cu România, respondenții sondajului au menționat salariile și pensiile mai mari, dreptul de a munci în țările UE, servicii medicale de calitate, acces la un sistem educațional mai bun, justiție imparțială și corectă, posibilități de dezvoltare economică, acces la finanțări europene, păstrarea identității noastre, siguranța națională.

Numărul celor care sunt de părere că R. Moldova trebuie să adere la Uniunea Europeană prin Unirea cu România, în varianta în care UE nu va accepta noi membri, rămâne de 33%.

Potrivit aceleiași cercetări, 42% din respondenți sunt optimiști și spun că R. Moldova se va uni cu România. Dintre aceștia 12% cred că cele două maluri de Prut se vor uni în doi - trei ani, 10% - între patru și cinci ani, 9% - între șase și zece ani, 6% - între 10 și 20 ani, iar 5% - în peste mai mult de 20 de ani.

Sondajul a fost realizat în perioada 12 – 27 aprilie 2021 pe un eșantion de 1 103 respondenți și are o marjă de eroare de 3%.





Sursa: Deschide.md


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md