18:44:34 26.04.2024
Stiri

Dodon RECUNOAȘTE că a vrut să preia CONTROLUL asupra CC? „Socialiștii au făcut tot posibilul, dar minoritatea politică, cu susținerea ambasadorilor din Occident…”. Acesta anticipează VICTORIA partidelor prooccidentale la alegeri

Actualitate 27.04.2021 11:29 Vizualizări3511 Autor: Ziarul National
Dodon RECUNOAȘTE că a vrut să preia CONTROLUL asupra CC? „Socialiștii au făcut tot posibilul, dar minoritatea politică, cu susținerea ambasadorilor din Occident…”. Acesta anticipează VICTORIA partidelor prooccidentale la alegeri


„Prin ultimele sale decizii, Curtea Constituțională (CC) a R. Moldova a confirmat ceea ce știm cu toții – această instituție s-a transformat într-un instrument politic în mâinile unor politicieni uzurpatori, fiind utilizat atunci când trebuie identificată o soluție politică, evitând prevederile Constituției”. Așa a comentat liderul PSRM, Igor Dodon, hotărârea de astăzi a CC, prin care au fost anulate deciziile aprobate de majoritatea PSRM-Șor cu privire la revocarea Domnicăi Manole și numirea lui Boris Lupașcu judecător la Înalta Curte.

Potrivit lui Dodon, din 2013 în R. Moldova nu ar mai exista instanță judecătorească supremă, iar coaliția PSRM-ȘOR ar fi încercat să îndrepte lucrurile.

„Socialiștii au făcut tot posibilul pentru a remedia această problemă, însă la această etapă minoritatea politică, cu susținerea ambasadorilor din Occident, a reușit să mențină practica nocivă a CC anterioare privind subminarea bazelor statului de drept în R. Moldova. În lunile următoare, ne așteaptă o luptă politică dură în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Occidentul mizează pe forțele politice marionete pe care le controlează: partidul Maiei Sandu, al lui Renato Usatîi și cel al unioniștilor. Victoria puterilor din Occident la alegerile parlamentare anticipate ar putea duce la prăbușirea statului moldovenesc”, spune Dodon, care e aproape în fiecare lună la Moscova.

Socialistul menționează că, în plan politic, acest lucru înseamnă „trecerea totală a instituțiilor statului sub administrare externă” și anume a Guvernului și Parlamentului, „curățarea dură a tuturor forțelor politice promoldovenești din țară, închiderea instituțiilor de presă care nu sunt finanțate din granturi și fonduri occidentale, persecutarea celor care gândesc altfel, tensiuni pe dimensiunea transnistreană, Găgăuzia și alte regiuni ale țării unde locuiesc reprezentanți ai altor etnii și moldoveni care nu se consideră români”.

De asemenea, acesta sperie cetățenii cu reguli dure din partea FMI și Băncii Mondiale, inclusiv majorarea vârstei de pensionare, stoparea majorității programelor sociale, creșterea prețurilor și a impozitelor.

„În politica externă este vorba despre modelul prooccidental unilateral orientat spre o confruntare cu Rusia și China, aderarea la sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, practica expulzării diplomaților ruși ș.a. Pentru a nu admite evoluția acestui scenariu nociv pentru țara noastră, a venit timpul ca toate forțele politice sănătoase să se dezică de vechile supărări și să se unească într-un front comun pentru apărarea și salvarea Moldovei. Confruntarea politică dintre forțele politice promoldovenești se va transforma într-o luptă împotriva țării noastre și va permite forțelor occidentale să învingă la alegerile parlamentare anticipate”, a conchis Dodon.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md