19:30:37 26.04.2024
Stiri

Putin i-a anunțat pe ruși că vor avea o vacanță națională de 10 zile

Actualitate 23.04.2021 19:28 Vizualizări1237 Autor: Ziarul National
Putin i-a anunțat pe ruși că vor avea o vacanță națională de 10 zile


Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că zece zile la rând vor fi nelucrătoare în luna mai pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus, care înregistrează un regres lent, potrivit datelor oficiale, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Dacă credeţi că este necesar, voi semna azi decretul” privind aceste zile nelucrătoare, a declarat el la o reuniune televizată, drept răspuns la o solicitare a şefei agenţiei sanitare ruse, care a estimat că acest lucru ar permite stabilizarea pandemiei.

Este vorba despre a declara nelucrătoare zilele dintre cele două „punţi” din mai (de pe 1 până pe 3 mai şi de pe 8 până pe 10 mai) în Rusia, ceea ce duce la o perioadă de zece zile nelucrătoare de pe 1 pe 10 mai.

Potrivit directoarei agenţiei sanitare Rospotrebnadzor, Ana Popova, chiar dacă pandemia este în declin în Rusia, acest recul a încetinit în ultimele săptămâni.

„Noi stagnăm practic într-un anumit număr de regiuni (...) există o tendinţă care spune că situaţia ar putea deveni mai complicată”, a adăugat ea.

Potrivit ei, a decreta toate cele zece zile nelucrătoare va limita deplasările în transportul public şi deplasările la casele de vacanţă, reducând astfel circulaţia virusului.

Vaccinarea populaţiei ruse trenează totuşi pe fondul neîncrederii

Miercuri, Vladimir Putin a declarat că vizează o imunitate colectivă împotriva COVID-19 în Rusia în toamnă, salutând în discursul anual „progresul” ştiinţific al ţării sale în dezvoltarea a trei vaccinuri, printre care şi Sputnik V.

Vaccinarea populaţiei ruse trenează totuşi pe fondul neîncrederii.

La începutul săptămânii, primarul Moscovei, Seghei Sobianin, şi-a exprimat îngrijorarea privind o degradare a situaţiei epidemiologice în capitala rusă, afirmând că vrea să stimuleze vaccinarea persoanelor în vârstă pentru a evita măsuri de izolare dure ca în Europa.

Moscova a înregistrat circa 2.000 de noi cazuri cotidiene în aceste ultime zile şi Rusia între 8.000 şi 9.000 de cazuri zilnice în luna aprilie, iar numărul total de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei este de 4,7 milioane.

Datele privind mortalitatea diferă substanţial în funcţie de sursă. Guvernul a anunţat vineri 107.501 decese asociate COVID-19, în timp ce agenţia de statistici Rosstat înregistra cel puţin 224.000 de decese la sfârşitul lui februarie.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md