DOC // Pedeapsă pentru procurorul care a MUȘAMALIZAT cazul privind semnătura FALSĂ a lui Ilan Șor de pe un proiect de lege
Procurorul Serghei Bodiu, care a refuzat de două ori să pornească o urmărire penală, deși avea la mână dovada falsificării semnăturii lui Ilan Șor pe un proiect de lege, ar putea fi sancționat.
Președinta Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, susține, într-un demers expediat deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, că faptele lui Bodiu vor fi examinate de Inspecția Procurorilor.
Dumitru Alaiba este cel care a sesizat Procuratura vizavi de semnătura falsificată în noiembrie 2020, iar o expertiză a procurorilor a demonstrat că Ilan Șor, care a fugit încă în iunie 2019 din R. Moldova, nu a semnat acel proiect de lege.
Cu toate acestea, acuzatorii nu au pornit nicio cauză penală și nici nu au găsit persoana care a falsificat semnătura.
„Procurorul Serghei Bodiu a refuzat DE DOUĂ ORI inițierea urmăririi penale, chiar dacă erau dovezi clare că semnătura a fost falsificată, inclusiv expertiza procuraturii a demonstrat-o. Sunt convins, a încercat să mușamalizeze cazul semnăturii lui Șor, iar la solicitarea mea ar putea fi sancționat disciplinar. Cel puțin un pas a fost făcut.
O să insist pe elucidarea acestui caz, de la sancționarea celor care încearcă mușamalizarea până la, cel mai important, identificarea și sancționarea celor care au comis o ilegalitate la care nu era nevoie să recurgă. Din noiembrie 2020, procuratura nici măcar nu a identificat făptașul. Acest dosar demult putea fi în judecată. Iar cel (sau cea) care a falsificat semnătura lui Șor riscă ani buni de pușcărie”, a scris deputatul Alaiba pe Facebook.
Menționăm că falsul în acte publice este pedepsit de Codul Penal cu până la șase ani de pușcărie, în cazul persoanelor cu funcție de demnitate publică.
NOU // Cetățenii se vor putea adresa la oricare notar din R. Moldova pentru proceduri legate de moștenire
RECENSĂMÂNT // Peste 860 de mii de persoane, recenzate timp de 17 zile: Raioanele în care au fost „numărate” cele mai multe locuințe
Peste 30 de milioane de euro de la BERD pentru construcția liniei electrice Bălți - Suceava: Parlamentul a ratificat Acordul