18:30:36 26.04.2024
Stiri

Politician FILMAT în timp ce consuma COCAINĂ în mașina sa de lux

Actualitate 01.04.2021 16:51 Vizualizări4592 Autor: Ziarul National
Politician FILMAT în timp ce consuma COCAINĂ în mașina sa de lux


E scandal uriaș în Turcia, după ce un politician, membru al Partidului de Justiție și Dezvoltare (AKP), a fost filmat prizând cocaină pe cutia de viteze a bolidului său. Kursat Ayvatoglu a încercat inițial să spună că era zahăr pudră, însă a recunoscut ulterior că este consumator de droguri.

Deși inițial Kursat Ayvatoglu s-a apărat spunând că totul a fost o glumă, el a recunoscut ulterior într-o scrisoare oficială că este consumator și traficant de droguri.

Consumul de cocaină al lui Ayvatoglu, la fel și stilul său de viață ultra-luxos, care se opune valorilor islamiste promovate de AKP, au atras furie din partea societății.

Mai multe fotografii l-au arătat pe Ayvatoglu, în vârsta de 20 de ani, consumând droguri, jucând jocuri de noroc și petrecând în jacuzzi alături de tinere domnișoare, un stil de viață adesea criticat și uneori incriminat de AKP, scrie arabnews.com.

Kursat Ayvatoglu a fost reținut pe 26 martie 2021 și demis din postul său de la AKP, unde era consilierul vicepreședintelui AKP, Hamza Dag. Deși multe fotografii care îl arată apropiat de parlamentarul Hamza Dag, la întâlniri oficiale, acesta din urmă a negat că i-a fost consilier.

Kursat Ayvatoglu, care a fost angajat pentru aproximativ 3.000 de lire turcești (370 dolari) pe lună, se lăuda că e de partea unor politicieni proeminenți din AKP pentru a obține forță și pentru a i se „deschide noi porți pentru el”.

Mai multe fotografii ale lui Ayvatoglu alături de ministrul de Interne, Suleyman Soylu, și președintele Recep Tayyip Erdogan, precum și alte personalități ale Guvernului au stârnit, de asemenea, indignarea turcilor.

Kursat Ayvatoglu a fost reținut, apoi eliberat sub control judiciar, însă autoritățile au luat decizia de a-l încarcera din nou, a doua zi, după ce mai multe persoane au confirmat că politicianul a consumat droguri în imaginile apărute în presă.

„Sunt victima aici. Am fost șantajat. Voi depune o plângere împotriva acestui lucru", a spus el, adăugând că cei care au dezvăluit videoclipul au încercat să obțină niște bani în schimbul ștergerii filmărilor

În prezent, el se află în arest la domiciliu. Alte trei persoane care se aflau în mașină, în timpul petrecerii cu cocaină sunt anchetate, potrivit al-monitor.com.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md