03:58:53 27.04.2024
Stiri

Duma de Stat de la Moscova a adoptat legea care îi permite lui Putin să stea la putere până în 2036

Actualitate 24.03.2021 19:55 Vizualizări1962 Autor: Ziarul National
Duma de Stat de la Moscova a adoptat legea care îi permite lui Putin să stea la putere până în 2036


Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a adoptat miercuri o lege care îi oferă lui Vladimir Putin dreptul de a candida pentru două noi mandate prezidenţiale de câte şase ani începând cu 2024, când îi expiră actualul, informează AFP.

Vladimir Putin, în vârstă de 68 de ani, ar putea rămâne la conducerea Rusiei până în 2036. Primul pas în acest sens l-a făcut anul trecut, prin organizarea unui referendum de modificare a Constituţiei.

La aproape nouă luni de la plebiscit, desfăşurat cu încălcarea normelor sanitare anti-coronavirus - reguli aplicate doar opozanţilor, nu şi reprezentanţilor puterii -, Duma de Stat, dominată de partidul care asigură baza electorală a regimului Putin, a votat pentru transpunerea în lege a articolului care se referă la reducerea mandatelor prezidenţiale la zero.

Acest articol controversat îi permite lui Putin să candideze la alte două mandate prezidenţiale de câte şase ani începând cu 2024, când ar fi trebuit să se retragă odată cu expirarea actualului mandat.

Instalat la putere în 2000, Vladimir Putin a făcut rocadă la Kremlin la sfârşitul celui de-al doilea mandat al său, în 2008, cu premierul de atunci Dmitri Medvedev.

După patru ani în postul de premier, el a fost reales preşedinte în 2012 în baza unei revizuiri a Constituţiei care îi permitea două mandate de câte şase ani. Noua revizuire, din vara lui 2020, resetează mandatele prezidenţiale de la zero.

În plus, introduce principii conservatoare susţinute de Putin în scop electoral, precum credinţa în Dumnezeu, căsătoria doar între bărbat şi femeie, educaţia patriotică, dar şi garanţii sociale, cum ar fi indexarea pensiilor.

Opozantul Aleksei Navalnîi, principalul adversar politic al Kremlinului, a calificat acest referendum drept o „minciună uriaşă”, iar ONG-ul Golos, specializat în monitorizarea alegerilor, a subliniat că a fost o încălcare „fără precedent” a suveranităţii poporului rus, notează AFP.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md