DECIS // Procurorul general Alexandr Stoianoglo mai vine o dată în Parlament: Soarta unor deputați, decisă la ședința de la ora 16.00
Deputații sunt convocați într-o ședință plenară a Parlamentului care va avea loc astăzi, cu începere de la ora 16.00, în cadrul căreia vor fi examinate cererile recepționate de la Procuratura Generală privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputaților Partidului ȘOR, Petru Jardan și Denis Ulanov.
Decizia a fost luată de către Biroul permanent al Legislativului, după ce Comisia juridică, pentru numiri și imunități a recomandat satisfacerea cererilor venite de la procurori.
Astfel, în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, procurorul general Alexandr Stoianoglo urmează să prezinte deputaților motivarea celor trei demersuri care includ cererea privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Petru Jardan și două cereri privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Denis Ulanov.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, în cazul în care deputatul a comis o infracţiune sau o contravenţie, procurorul general poate cere Parlamentului ridicarea imunităţii acestuia pentru a efectua măsuri procesuale de reţinere, percheziţionare, arestare sau trimitere în judecată.
Amintim că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a mers vinerea trecută în Parlament și a solicitat ridicarea imunității, dar și încuviințarea percheziționării și reținerii deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan, aceștia fiind cercetați în dosarul care vizează jaful bancar și, respectiv, concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania