17:21:03 05.05.2024
Stiri

Unii moldoveni sunt gata să plătească și 1 200 de euro pentru a merge în Rusia să li se administreze vaccinul „Sputnik V”, deși acesta nu a fost aprobat de OMS. O firmă turistică are deja o OFERTĂ în acest sens

Actualitate 09.03.2021 17:58 Vizualizări1749 Autor: Ziarul National
Unii moldoveni sunt gata să plătească și 1 200 de euro pentru a merge în Rusia să li se administreze vaccinul „Sputnik V”, deși acesta nu a fost aprobat de OMS. O firmă turistică are deja o OFERTĂ în acest sens Facebook/Ion Curmei


Unii moldoveni au scos câte 1 200 de euro din buzunar, iar luni vor merge la Moscova sau Sankt Petersburg, unde li se va administra vaccinul anti-COVID-19 „Sputnik V”. Cu o ofertă în acest sens a venit o firmă turistică de la Chișinău.

Potrivit directorului agenției de turism, Ion Curmei, primii 20 de turiști vor merge lunea viitoare în Rusia.

„Este un preț destul de mare, deoarece și costurile sunt foarte mari. Este vorba despre patru bilete de avion, este vorba de patru nopți la un hotel de 4 stele. Oferta turistică mai include și câteva excursii în locurile istorice din Moscova sau Sankt Petersburg și răsfăț cu proceduri SPA”, a declarat Curmei.

Citește și: Coronavirus: 62% din ruși n-au încredere în vaccinul Sputnik V și doi din trei cred că virusul a fost creat în laborator

Curmei a adăugat că doritorii de a merge să se imunizeze în Rusia vor completa o anchetă medicală înainte de plecare, în care vor fi trecute maladiile de care suferă.

Citește și: 120 de MILIOANE de lei pentru vaccinul rusesc „Sputnik V”, care nu este aprobat de OMS. „Dacă eram eu președinte, vaccinurile din Rusia erau aici în IANUARIE… Nu e obligatoriu să fie aprobat de OMS”

„Oferta include o invitație medicală, fără de care nu se permite accesul pe teritoriul Rusiei. Pentru a primi vaccinul, moldovenii vor merge la Centrul de Medicină din Moscova, unde vor face investigații. Pentru aceste servicii, turiștii vor trebui să plătească aproape 1 200 de euro. Pentru că vaccinul se administrează în două doze, peste 20 de zile aceștia vor trebui să meargă în cea de-a doua călătorie. Ambele deplasări sunt incluse în prețul de 1 200 de euro”, a punctat directorul agenției de turism.

Citește și: Igor Dodon se va VACCINA „numai cu vaccinul RUSESC”: „Situația la noi este mai GRAVĂ decât în Federația Rusă. Nu cred în vaccinurile fabricate în Occident. Ei au făcut repejor aceste vaccinuri, pentru a demonstra că au și ei”

În cazul în care, totuși, persoanele se vor infecta cu noul coronavirus, agenția le oferă asigurare medicală obligatorie COVID, în valoare de 30 de mii de euro, informează TV6.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md