18:47:43 26.04.2024
Stiri

Renato Usatîi, despre ultimele mișcări de CULISE. De ce ar fi PICAT varianta unei coaliții PSRM – Platforma „DA” – „Pro Moldova”: „Dodon a rămas SINGUR, este în panică…”

Actualitate 11.02.2021 10:05 Vizualizări4672 Autor: Ziarul National
Renato Usatîi, despre ultimele mișcări de CULISE. De ce ar fi PICAT varianta unei coaliții PSRM – Platforma „DA” – „Pro Moldova”: „Dodon a rămas SINGUR, este în panică…”


Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, declara ieri că Igor Dodon, Andrei Năstase și Andrian Candu s-ar fi înțeles în privința creării unei majorități parlamentare, care să-l propună pe liderul Platformei „DA” la funcția de premier. Totuși, planul ar fi picat în seara zilei de ieri, deoarece Andrei Năstase ar fi fost întors din drum de către partenerii externi.

„Pot să vă spun că Igor Dodon a rămas singur. Pe de o parte este bine, deoarece asta înseamnă că vom avea alegeri anticipate în luna iunie. Dar nu exclud că ar putea să inventeze o nouă „nuntă”. Ce s-au gândit ei până acum? E vorba de Igor Dodon și Andrei Năstase. Năstase își înaintează candidatura la funcția de premier și deputații încep să semneze în favoarea sa. Au nevoie de 51 de semnături, pe care să le înainteze președintelui Maia Sandu. Astfel, conform Constituției, președintele este obligat să desemneze candidatul susținut de o majoritate parlamentară. Dacă se va întâmpla așa ceva, atunci nu va fi niciun fel de coaliție declarată.

Citește și: Usatîi, DEZVĂLUIRI despre o nouă ALIANȚĂ în Parlamentul R. Moldova. PREMIERUL-surpriză, care ar urma să fie propus de noua coaliție

Vreau să vă mai spun că, înainte de asta, Dodon a avut negocieri cu Ilan Șor, doar că discuțiile au intrat în impas. Igor Dodon a vrut el să fie premier, dar Șor nu a fost de acord. După asta Dodon l-a propus pe Vlad Batrîncea. Șor a fost de acord, dar a pretins cinci portofolii în Guvernul condus de Batrîncea. Mai mult, acesta și-a ales ministerele. Dodon nu a fost de acord și s-a iscat o ceartă dură. Astfel, Șor nu a mai vrut să continue discuțiile, pentru că Dodon ar fi purtat negocieri paralele cu Andrei Năstase.

Degeaba spune Alexandr Slusari că nu au loc discuții. Poate Slusari nu știe, iar dacă știe, atunci minte. Năstase știe că nu are șanse să intre în Parlament și a fost de acord cu această „nuntă” neoficială. Aproape premierul Năstase s-a pomenit că are o problemă mare – partenerii externi. Andrei Năstase a primit peste cap de la partenerii externi și dorințele sale s-au risipit”, a menționat Usatîi ieri-noaptea, într-un live pe Facebook.

Ieri, la ora 17.00, Andrei Năstase s-ar fi întâlnit cu Maia Sandu, afirmă sursa citată.

„Năstase nu a mai spus la această întrevedere că vrea să salveze țara... El a solicitat sprijin politic - să se meargă la alegerile parlamentare anticipate într-un bloc. Asta i-a spus Năstase Maiei Sandu. Nu știu cu ce s-a încheiat întâlnirea, dar Dodon s-a pomenit într-o situație foarte dificilă. A fost refuzat de Șor, dar și de Năstase, care a fost întors din drum de către partenerii externi. Dodon este în panică. Are un singură variantă: să se înțeleagă cu Șor și Candu”, a conchis Usatîi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md