22:11:25 26.04.2024
Stiri

Un deputat dă ALARMA: Situația reală de la „Calea Ferată a Moldovei” este „mai GRAVĂ decât m-am așteptat”. „Compania este administrată de un coleg de facultate a lui Dodon, asistat de un consilier socialist și o rudă a lui Dodon”

Actualitate 29.01.2021 10:59 Vizualizări2114 Autor: Ziarul National
Un deputat dă ALARMA: Situația reală de la „Calea Ferată a Moldovei” este „mai GRAVĂ decât m-am așteptat”. „Compania este administrată de un coleg de facultate a lui Dodon, asistat de un consilier socialist și o rudă a lui Dodon”


Situația reală de la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei”, unde angajații nu și-au primit salariile de câteva luni, este „mult mai gravă decât m-am așteptat”, afirmă vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, după ce a participat joi la o ședință a Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, în cadrul căreia au fost audiate conducerile Agenției Proprietății Publice și ÎS „Calea Ferată a Moldovei”.

Alexandru Slusari afirmă că datoriile acestei întreprinderi strategice sunt de 459 de milioane de lei, inclusiv 69 de milioane de lei sunt datorii la plata salariilor pentru cei aproape 7 000 de angajați.

„Entitatea respectivă dispune de active în valoare de circa 2 miliarde (cât exact nu cunoaște nici APP, nici administrația Căii Ferate). Administratorul întreprinderii nu a putut prezenta nici măcar aproximativ cifra terenurilor și clădirilor, care sunt gestionate de Calea Ferată și care nu sunt utilizate în procesele tehnologice. Grav este că întreprinderea dispune de mii de hectare de terenuiri, care nu sunt delimitate și înregistrate după CFM. Cum sunt folosite aceste terenuri și cine obține venituri de la exploatarea lor, poate înțelege fiecare școlar”, afirmă deputatul.

Alexandru Slusari a ținut să puncteze că întreprinderea este administrată, de 14 luni deja, de un director interimar, „coleg de facultate al lui Igor Dodon, fără experiență în domeniu, asistat de un consilier municipal socialist și o rudă a lui Igor Dodon”.

„Noi nu am auzit nici care este planul real al APP și al conducerii ÎS Calea Ferată privind achitarea restanțelor la salarii. La remarca mea despre furturile de motorină și ale altor active nu a fost nicio reacție. Domnul director a solicitat doar sprijin financiar direct sau indirect din buget. Am primit un răspuns evaziv pe subiectul perspectivei litigiului judiciar împotriva întreprinderii inițiat în Ucraina, care a fost reluat recent, în cadrul căruia de la Calea Ferată se cer 70 de milioane de euro”, a acuzat Slusari.

Legislatorul afirmă că situația de la Calea Ferată s-a agravat nu de ieri și sunt multe întrebări privind modul de administrare a entității în ultimii 10 ani, dar a adpugat că până în prezent nu avem niciun dosar penal de rezonanță pe acest subiect, finalizat în instanța de judecată.

„M-am convins azi că nici actualul managment, desemnat pe criteriul loialității față de fostul președinte, nu poate sau nu vrea să scoată întreprinderea din criză. După audieri mi-am întărit suspeciunea că multe procese distructive care au loc în cadrul ÎS Calea Ferată sunt organizate premeditat, că întreprinderea rămâne vacă de muls pentru niște grupări criminale sub acoperire politică și că nicio structură guvernamentală nu încearcă să oprească falimentul entității”.

Menționăm că membrii Comisiei economie, buget și finanțe au cerut un plan de acțiuni din partea Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Proprietății Publice și administrației Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” cu soluții privind îmbunătățirea situației la întreprindere și rezolvarea problemei salariilor angajaților.

Totodată, Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului la constituirea unei comisii speciale privind analiza situației economico-financiare de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md