03:30:34 27.04.2024
Stiri

DOC // Șor INSISTĂ că nu a beneficiat de niciun leu din miliardul furat din sectorul bancar. El a publicat documente oficiale care ar DEMONSTRA lucrul acesta

Actualitate 29.01.2021 16:02 Vizualizări1610 Autor: Ziarul National
DOC // Șor INSISTĂ că nu a beneficiat de niciun leu din miliardul furat din sectorul bancar. El a publicat documente oficiale care ar DEMONSTRA lucrul acesta


Deputatul Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”, a publicat pe pagina sa de Facebook copia sentinței de judecată a primei instanțe, din 21 iunie 2017, potrivit căreia el nu este beneficiar al miliardului furat din sistemul bancar, iar acuzațiile procurorilor nu au fost acoperite cu probe. În acest sens, Șor a făcut public documentul după ce, joi seara, la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8, a negat categoric că nu este beneficiar al miliardului, așa cum se invocă în spațiul public.

„Public copia sentinței din 2017 în care e scris negru pe alb că eu nu am beneficiat de acele credite în care se spune că procurorii nu au adus probe concludente că eu mi-aș fi însușit mijloace financiare creditate. Nici eu, nici rudele mele nu au beneficiat de pe urma miliardului furat. Întrebarea este: de ce procurorii doresc atât de mult să mă vadă judecat? Răspund: pentru că au găsit în mine un paratrăsnet pentru toate gafele și abuzurile comise decenii la rând de demnitarii de stat și clasa politică”, a scris Ilan Șor.

Ilan Șor a mai spus că miliardul a fost furat de către demnitari de stat și de unii politiceni. Potrivit lui Șor, clasa politică a decis să acorde celor trei bănci garanții de stat pe care politicienii le-au gestionat după bunul lor plac. Garanția a fost oferită de stat atunci când Șor fusese înlăturat de la conducerea băncii.

„Toți oamenii care au participat la luarea acestei decizii, în special Valeriu Streleț (fost premier al RM - n. r.), care a oferit prima garanție, sunt responsabili de furtul miliardului”, a spus Șor.

„Nu știu unde s-au dus banii din garanția de stat, eu nu controlam acest proces. Asta controla Banca Națională, Ministerul Finanțelor și toată banda de hoți, care m-a tras pe sfoară, cea care a adus Moldovei un prejudiciu de un miliard de dolari. Miliardul a fost furat de demnitarii care l-au acordat BEM”, a adăugat Ilan Șor.

Ilan Șor a mai declarat la TV 8 că cele trei bănci nici nu au avut nevoie de garanții de stat, deoarece acestea făceau față situației, iar decizia statului de a lichida băncile devalizate a fost una proastă. Potrivit lui Șor, băncile au fost lichidate pentru ca adevărații autori ai furtului din sistemul bancar să-și poată „șterge urmele”.




Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md