09:46:52 26.04.2024
Stiri

Cetățenii R. Moldova care muncesc în străinătate au trimis mai MULȚI bani acasă în anul 2020, pe timp de pandemie: Aproape jumătate din bani provin din UE

Actualitate 25.01.2021 16:29 Vizualizări2229 Autor: Ziarul National
Cetățenii R. Moldova care muncesc în străinătate au trimis mai MULȚI bani acasă în anul 2020, pe timp de pandemie: Aproape jumătate din bani provin din UE


Moldovenii care muncesc peste hotare au trimis acasă, pe parcursul anului 2020, peste 1,486 de miliarde de dolari.

Datele Băncii Naționale a Moldovei arată că această sumă este mai mare cu 21,6% decât în anul 2019, când cetățenii noștri de peste hotare au trimis în R. Moldova 1,222 de miliarde de dolari în favoarea persoanelor fizice.

Această sumă vizează doar transferurile bancare efectuate pe parcursul anului trecut.



Aceeași sursă precizează că, în luna decembrie 2020, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice 147,84 de milioane de dolari, în creștere cu 36,9 la sută comparativ cu decembrie 2019.

Transferurile în favoarea persoanelor fizice provin din UE - 46,8 la sută, din CSI - 13,6 la sută și din restul lumii - 39,6 la sută.

În distribuția pe state a provenienței transferurilor în favoarea persoanelor fizice, pe primul loc se situează Israel cu o pondere de 17,4 la sută, urmează Italia - 13,9 la sută, Rusia - 12,5 la sută (în scădere cu 15,6 la sută, comparativ cu decembrie 2019), Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord - 9,6 la sută, Germania - 9 la sută, SUA - 8 la sută, Franța - 7,3 la sută, Irlanda - 3,1 la sută, România - 2% etc.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md