01:26:04 27.04.2024
Stiri

ANCHETĂ: Statul ar fi RATAT peste 12 miliarde de lei din taxele și impozitele ce urmau a fi achitate din banii care au tranzitat R. Moldova în cadrul schemei „Laundromat”

Actualitate 21.01.2021 09:55 Vizualizări1958 Autor: Ziarul National
ANCHETĂ: Statul ar fi RATAT peste 12 miliarde de lei din taxele și impozitele ce urmau a fi achitate din banii care au tranzitat R. Moldova în cadrul schemei „Laundromat” RISE


Bugetul de stat al R. Moldova ar fi ratat, în perioada anilor 2010 - 2014, peste 12 miliarde de lei, bani ce urmau să provină din taxele și impozitele impuse sumelor care au tranzitat R. Moldova în cadrul schemei „Laundromat” în spatele căreia s-a aflat controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon.

Cu puțin timp înainte de a trimite banii din Rusia în statele baltice via R. Moldova, guvernarea de la Chișinău a modificat legislația cu privire la taxele de stat în anul 2010, iar bugetul public nu a mai încasat banii respectivi.

Inga Grigoriu, președinta Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la spălarea banilor în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și al instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova, a anunțat că ex-ministrul Justiției din acea perioadă, Alexandru Tănase, nu s-a prezentat miercuri la audieri.

CITIȚI și DOC // Stoianoglo a RĂSPUNS la întrebările formulate de Comisia de anchetă privind dosarul „Laundromat”: „La acea perioadă nu-l cunoșteam pe Platon”. Grigoriu: „Răspunsurile accentuează perpetuarea lipsei de responsabilitate”

„În răspuns, domnul Tănase ne relatează că nu deține nicio informație cu privire la subiectul investigat de Comisie, în afară de cele ce au fost vehiculate în presă. Întrebările nu au fost adresate din timp, dar dumnealui a intuit despre apariția unei întrebări cu privire la modificarea taxei de stat în 2010. Dumnealui spune că modificarea nu are nici o legătură cu operațiunea „Laundromat”.

Menționez că, în urma modificărilor, statul, conform calculelor noastre, a pierdut în bugetul de stat circa 10 miliarde de lei din ordonanțele judecătorești. Prin modificare s-a plafonat taxa de stat în instanțele de judecată pentru persoanele fizice la 25 de mii de lei, iar pentru persoanele juridice - la 50 de mii de lei”, a declarat Grigoriu.

Aceeași sursă a precizat că și cei cinci executori judecătorești implicați în acest caz și-ar fi ridicat onorariul în urma tranzacțiilor efectuate.

Comisia parlamentară de anchetă a pregătit un demers către fisc pentru a afla dacă, în perioada 2010-2014, au fost vărsați în bugetul de stat, sub formă de impozite, bani din onorariul din tranzacțiile în instanțe de către cei cinci executori judecătorești: „Din cele peste 22 de miliarde de dolari, executorii judecătorești ar fi trebuit să își calculeze un onorariu total de circa 9 miliarde de lei, iar la stat ar fi trebuit să achite impozite de circa 1,7 miliarde de lei. Sunt cifre colosale”.

Menționăm că membrii Comisiei conduse de Grigoriu vor încerca să stabilească, timp de 120 de zile, ce s-a întâmplat în perioada anilor 2010 - 2014, când circa 22 de miliarde de dolari din Federația Rusă au fost spălate prin intermediul sistemului bancar al R. Moldova, în baza unor decizii de judecată controversate.

Vicepreședinte al Comisiei nominalizate este socialistul Alexandru Suhodolschi, iar secretar - deputatul PAS Dumitru Alaiba.

Din Comisia de anchetă mai fac parte socialistul Bogdat Țîrdea, democrata Ludmila Guzun, Denis Ulanov de la Partidul „Șor” și Vladimir Cebotari de la „Pro Moldova”.

Recent, procurorul general Alexandr Stoianoglo a afirmat că dosarul care vizează spălarea a circa 22 de miliarde de dolari provenite din Federația Rusă prin intermediul instanțelor de judecată și băncilor din R. Moldova nu ar conține nimic consistent, fiind, de fapt, „maculatură”. Totodată, controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, căruia i-a fost atribuită organizarea acestei scheme, nu are niciun statut în cadrul cauzei repective și nici nu a fost interogat vreodată.

CITIȚI și Șeful PG afirmă că dosarul „Laundormat” ar fi „MACULATURĂ”, iar Platon nu ar avea nicio implicație: „Acolo nu e nimic”. Ce răspuns a venit de la Moscova vizavi de proveniența miliardelor de dolari trecute prin băncile și instanțele moldovenești

Amintim că Ziarul NAȚIONAL a arătat anterior într-o investigație că 17 judecători din R. Moldova au emis decizii de legalizare a miliardelor de dolari provenite din Federația Rusă în baza unor pretinse datorii. Banii au fost spălați printr-o singură bancă ce îi aparținea controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.

CITIȚI și „Spălătorii” de miliarde

Judecătorii vizați au fost suspendați din funcții, fiind cercetați pentru implicarea în „laundromatul rusesc”, însă în luna septembrie curent, la scurt timp după eliberearea lui Veacesav Platon din închisoare, aceștia au fost achitați, în prezent solicitând milioane de lei despăgubiri de la stat sau chiar restabilirea în funcțiile de judecători.

CITIȚI și „Spălătorii” de miliarde (II)


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md