Madonna sfidează coronavirusul: Vacanță de vis în cinci țări, alături de iubitul ei mai tânăr cu 36 de ani
Madonna este în centrul unui scandal, fiind acuzată că nu respectă măsurile de prevenție împotriva noului coronavirus, după ce a călătorit în cinci țări, în doar trei săptămâni.
Regina Muzicii Pop este în centrul atenției după ce a zburat aproape 20.000 de kilometri, ea călătorind de la Los Angeles la Londra și apoi la Malawi și Kenya.
Evident, artista în vârstă de 62 de ani n-a fost singură, ci însoțită de iubitul ei, dansatorul american Ahlamalik Williams, în vârstă de doar 26 de ani, scrie peron.ro.
Potrivit Daily Mail, în ajunul Crăciunului, Madonna, iubitul ei și cei patru copii adoptați - David Banda, 15 ani, Mercy James, 14 ani, și gemenii Estere și Stella, în vârstă de opt ani, au zburat de la Los Angeles la Londra.
De acolo, ei l-au luat pe Rocco, fiul cel mare al Madonnei, și au plecat să viziteze Africa.
Astfel, pe 28 decembrie, grupul a zburat la Malawi, având, de asemenea, o oprire și în Egipt.
Potrivit sursei citate, se crede că artista a zburat cu un avion privat, iar la bordul aeronavei s-a aflat și fotograful personal, Ricardo Gomes, care ar fi fost prezent pentru a surprinde momente inedite din vacanță.
Aceștia au petrecut, de asemenea, o săptămână în Malawi, acolo unde s-au întâlnit cu președintele Lazarus Chakwera, dar și autorități locale și au vizitat un spital fondat de actriță.
Aventura lor nu s-a oprit aici, întrucât ulterior au zburat în Kenya, unde au mers în safari.
De asemenea, Madonna a fost activă pe rețelele sociale și a făcut publice mai multe imagini din aventura ei. Ba mai mult, de curând a făcut public un clip în care a surprins întâlnirea cu reprezentanți ai tribului Pokot.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională