Stiri
Deputatul şi fostul căpitan al echipei naţionale, Radu Rebeja, susţine că a obţinut sprijinul a cel puţin 20 de membri afiliaţi ai Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF) pentru a putea candida la funcţia de preşedinte al forului moldovenesc de fotbal.
"Astăzi am depus la FMF dosarul cu toate documentele necesare pentru a candida la funcția de președinte al FMF, care va fi ales la Congresul al XIX-lea de dare de seamă și alegere a organelor de conducere ale FMF din data de 22 ianuarie 2021", a scris Rebeja pe Facebook.
Potrivit lui Rebeja, pachetul de documente depus "respectă întocmai toate condițiile și regulile menționate în Statutul și Regulamentul FMF".
"Acum rămânem în așteptarea deciziei Comisiei. După o analiză minuțioasă a materialelor urmează să fie aprobată candidatura mea în această cursă electorală", a subliniat Radu Rebeja.
Anterior, actualul preşedinte al FMF, Leonid Oleinicenco, a anunţat că este sprijinit de 104 din cei 118 membri afiliaţi cu drept de vot la Congresul FMF. Pentru a fi înscris în cursa electorală pentru şefia FMF este nevoie de cel puţin 20 de semnături.
Unii membri afiliaţi ai FMF au RENUNŢAT să-l mai susţină pe Leonid Oleinicenco. Radu Rebeja a reuşit să depună DOSARUL şi va cere votul de încredere la Congresul FMF
Actualitate
11.01.2021
21:30
6375
Autor: Ziarul National
Deputatul şi fostul căpitan al echipei naţionale, Radu Rebeja, susţine că a obţinut sprijinul a cel puţin 20 de membri afiliaţi ai Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF) pentru a putea candida la funcţia de preşedinte al forului moldovenesc de fotbal.
"Astăzi am depus la FMF dosarul cu toate documentele necesare pentru a candida la funcția de președinte al FMF, care va fi ales la Congresul al XIX-lea de dare de seamă și alegere a organelor de conducere ale FMF din data de 22 ianuarie 2021", a scris Rebeja pe Facebook.
Potrivit lui Rebeja, pachetul de documente depus "respectă întocmai toate condițiile și regulile menționate în Statutul și Regulamentul FMF".
"Acum rămânem în așteptarea deciziei Comisiei. După o analiză minuțioasă a materialelor urmează să fie aprobată candidatura mea în această cursă electorală", a subliniat Radu Rebeja.
Anterior, actualul preşedinte al FMF, Leonid Oleinicenco, a anunţat că este sprijinit de 104 din cei 118 membri afiliaţi cu drept de vot la Congresul FMF. Pentru a fi înscris în cursa electorală pentru şefia FMF este nevoie de cel puţin 20 de semnături.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
26.04.2024
15:40
139
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
26.04.2024
14:46
288
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
26.04.2024
14:18
432
Posturile „TV-Găgăuzia” și „ATV”, sancționate de CA cu 100 000 de lei pentru răspândirea dezinformării, separatismului și discursului de ură: CSI, „cea mai mare piață” sau „republica găgăuză”
26.04.2024
13:48
612
Ieftinire și nu prea. Cât vor plăti cetățenii R. Moldova pentru gazele naturale, după ce ANRE va aproba noile tarife propuse de „Moldovagaz”
26.04.2024
13:26
308
DRRM // A II-a ediție a Festivalului Tradițiilor Românești, în perioada 17 - 19 mai, la Chișinău: Expoziții, ateliere de meșteșug, dansuri populare, muzică tradițională și concerte ale unor trupe consacrate, cu intrare liberă la Grădina Botanică
26.04.2024
13:19
552
Operațiune comună între organele de drept din R. Moldova și România, în dosarul S.A. „Mioara” de la Bălți, de pe urma căruia statul a fost păgubit cu 80 de MILIOANE de lei
26.04.2024
13:11
731
NOU // Cetățenii se vor putea adresa la oricare notar din R. Moldova pentru proceduri legate de moștenire
26.04.2024
12:07
575
RECENSĂMÂNT // Peste 860 de mii de persoane, recenzate timp de 17 zile: Raioanele în care au fost „numărate” cele mai multe locuințe
26.04.2024
11:49
403
Peste 30 de milioane de euro de la BERD pentru construcția liniei electrice Bălți - Suceava: Parlamentul a ratificat Acordul
26.04.2024
11:35
879
OFICIAL // „Bentley”, „Porsche” și „Land Rover”, cele mai SCUMPE mașini importate anul trecut în R. Moldova: Top cinci mărci de autoturisme preferate și statele din care cetățenii R. Moldova cumpără cele mai multe mașini
Top stiri
26.04.2024
15:40
134
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
26.04.2024
14:46
281
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
26.04.2024
14:18
429
Posturile „TV-Găgăuzia” și „ATV”, sancționate de CA cu 100 000 de lei pentru răspândirea dezinformării, separatismului și discursului de ură: CSI, „cea mai mare piață” sau „republica găgăuză”
26.04.2024
13:48
606
Ieftinire și nu prea. Cât vor plăti cetățenii R. Moldova pentru gazele naturale, după ce ANRE va aproba noile tarife propuse de „Moldovagaz”
26.04.2024
13:26
305
DRRM // A II-a ediție a Festivalului Tradițiilor Românești, în perioada 17 - 19 mai, la Chișinău: Expoziții, ateliere de meșteșug, dansuri populare, muzică tradițională și concerte ale unor trupe consacrate, cu intrare liberă la Grădina Botanică
26.04.2024
13:19
547
Operațiune comună între organele de drept din R. Moldova și România, în dosarul S.A. „Mioara” de la Bălți, de pe urma căruia statul a fost păgubit cu 80 de MILIOANE de lei
Actualitate
Descoperă
Actualitate
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
Posturile „TV-Găgăuzia” și „ATV”, sancționate de CA cu 100 000 de lei pentru răspândirea dezinformării, separatismului și discursului de ură: CSI, „cea mai mare piață” sau „republica găgăuză”
Ieftinire și nu prea. Cât vor plăti cetățenii R. Moldova pentru gazele naturale, după ce ANRE va aproba noile tarife propuse de „Moldovagaz”
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova