20:08:47 26.04.2024
Stiri

August 1991: România se pregătea să GĂZDUIASCĂ un guvern moldovean în exil

Politică 27.08.2015 16:11 Vizualizări1938 Autor: Ziarul National
August 1991: România se pregătea să GĂZDUIASCĂ un guvern moldovean în exil


În 1990-1991, una dintre problemele discutate aprins în mass-media sovietică era cea legată de semnarea unui nou Tratat Unional. Referendumul a fost fixat pentru 17 martie 1991, iar Moldova şi-a declarat din start refuzul de a participa, sugerând astfel că nu este cointeresată în continuarea rămânerii în componenţa Uniunii Sovietice. Momentul care grăbeşte desprinderea totală de URSS este puciul de la Moscova din 19-21 august 1991, puci care eşuează mai ales datorită curajului exprimat de Boris Elţîn, preşedintele Rusiei, precum şi de opinia democratică de la Moscova. Adrian Năstase, ministrul de Externe al României din perioada puciului de la Moscova confirmă că autoritâţile române discutau posibilitatea găzduirii la Bucureşti a unui guvern moldovean în exil.

La Chişinău, poziţia oficială faţă de puci a fost exprimată de către vice-speakerul Ion Hadârcă în după amiaza zilei de 19 august 1991, declaraţia fiind transmisă concomitent de către radioul şi televiziunea naţională. Drept urmare, în seara zilei de 19 august 1991, societatea civilă s-a mobilizat în luarea sub control a principalelor centre strategice din Capitală, precum poşta, televiziunea, radioul, sediile guvernului, ale parlamentului, precum şi alte edificii de importanţă publică. Printre urmările imediate ale eşecului puciului de la Moscova au fost interzicerea Partidului Comunist al Moldovei (23 august 1991) şi declararea independenţei R. Moldova faţă de URSS (27 august 1991).

Contextul puciului din august 1991

Gorbaciov lansează Perestroika în 1985. Nomenklatura i se opune iniţial, dar el reuşeşte treptat să învingă rezistenţa acesteia prin mobilizarea societăţii civile. Concret, Gorbaciov iniţiază – dând ordine şi KGB-ului în acest sens – crearea mişcărilor pentru susţinerea Perestroikăi în republicile unionale, transformate în scurt timp în Fronturi Populare. În 1989, liderul sovietic este aclamat şi în interior, şi în exterior în egală măsură ca unul dintre marii reformatori ai tuturor timpurilor.

La primul congres al Deputaţilor Poporului din Uniunea Sovietică din mai-iunie 1989, Gorbaciov este ales cu o majoritate covârşitoare preşedinte al Sovietului Suprem (parlamentul) al URSS. În anul următor, în martie 1990, este ales preşedinte al URSS, o nouă funcţie instituită special pentru el. În acelaşi timp, deţine şi funcţia de Secretar General al CC al PCUS. Cum se face însă că atunci când Gorbaciov este la apogeul carierei sale politice este contestat din ce în ce mai mult, mai ales în interiorul societăţii sovietice? O explicaţie este că nivelul de viaţă al cetăţenilor scade, reformele economice provoacă o diferenţiere socială deranjantă pentru majoritatea populaţiei întrucât numai o minoritate, de regulă legată de nomenklatura de partid şi lumea interlopă, beneficiază de prosperitatea adusă de descentralizarea economică. Contestarea vine şi din partea complexului industrial-militar, care e vizat de reforme şi care deţine aproape 50 la sută din venitul naţional şi cuprinde cca. o treime din forţa de muncă sovietică.

În toamna anului 1990, armata începe manevre militare în apropierea Moscovei pentru a-i da de înţeles lui Gorbaciov să nu susţină programul de tranziţie la economia de piaţă propus de liberali. Ghenadi Ianaev devine vicepreşedinte al URSS, anume fiind impus de aceste grupuri de interese. Alt factor care determină creşterea neîncrederii în Gorbaciov este problema naţionalităţilor, gestionarea acesteia nemulţumindu-i atât pe ruşii din republici, cât şi naţionalităţile titulare, inclusiv românii moldoveni. Eduard Şevarnadze, ministrul de externe, este primul oficial de rang înalt sovietic care trage alarma în decembrie 1990, avertizând că în ţară se pregăteşte instaurarea dictaturii. Peste o lună, în ianuarie 1991, conservatorii îl impun ca prim-ministru al guvernului central sovietic pe omul lor, Valentin Pavlov. Puciştii se pregătesc de lovitura de stat din timp, preluând mai multe funcţii cheie: Vladimir Krucikov – şef al KGB-ului, Boris Pugo – ministru de interne, Dimitri Iazov – ministru al apărării, Anatol Lukianov – preşedinte al Sovietului Suprem, Valeri Boldin – şeful aparatului lui Gorbaciov.

Organizarea puciului

Încă din 28 martie 1991 se crease un comitet pentru introducerea stării excepţionale, sub egida preşedinţiei sovietice. În 19 august, reprezentanţii conservatorilor îl vizitează pe Gorbaciov la Foros, în Crimeea, unde acesta se retrăsese la odihnă, şi îi cer aprobarea pentru punerea în aplicare a deciziei din martie. Graba provenea din faptul că se voia evitarea semnării, stabilite pentru 20 august, a unui nou tratat unional, care nu era acceptabil pentru conservatori întrucât ar fi distrus, în viziunea lor, statul sovietic centralizat şi l-ar fi transformat într-o uniune de state independente.

După mărturiile puciştilor, Gorbaciov nu s-a împotrivit introducerii stării excepţionale, dar nici nu şi-a dat acordul în acest sens. Probabil la acest lucru s-a referit Gorbaciov după revenirea sa la Moscova, pe 22 august 1991, când a spus în faţa presei că „toate detaliile oricum nu le veţi cunoaşte niciodată”. Puciştii au decis, de aceea, să-l izoleze de lume la vila sa din Foros şi să înceapă acţiunea pe cont propriu.

Reacţia Chişinăului: vizită discretă în România

Cum au reacţionat autorităţile de la Chişinău faţă de evenimentele din Moscova din zilele de 19-21 august 1991? Anunţul despre înlăturarea lui Gorbaciov şi instaurarea unui guvern al Comitetului de Stat pentru Starea Excepţională, condus de Ghenadi Ianaev, a avut un impact imediat în Republica Moldova (noua denumire a RSSM, adoptată în 23 mai 1991). Deja pe 19 august, la ora 15.00, vicepreşedintele legislativului, Ion Hadârcă, a citit la televiziunea naţională o declaraţie a Prezidiumului Parlamentului moldovean, prin care se condamna ferm lovitura de stat de la Moscova. De teama unei intervenţii în forţă a armatei şi a trupelor speciale (trupe de desant se aflau dislocate permanent la Chişinău, pe strada Pamfilov, astăzi Vasile Lupu), clasa politică şi societatea civilă s-au mobilizat şi au pus controlul asupra principalelor instituţii ale statului, radio, televiziune, poştă, palatul telefoanelor etc. Ceilalţi lideri importanţi de la Chişinău, Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova, şi Alexandru Moşanu, preşedinte al Parlamentului, erau la odihnă peste hotare şi au revenit în seara de 19 august. Tot în aceeaşi seară s-a decis efectuarea unei vizite discrete la Bucureşti, din delegaţia moldoveană făcând parte Snegur, Moşanu, Hadârcă şi Nicolae Ţâu, ministrul de externe. În dimineaţa următoare, 20 august, aceştia s-au întâlnit consecutiv cu Adrian Năstase, ministrul de externe român, Petru Roman, prim-ministrul României, ulterior având o întrevedere de 3 ore cu preşedintele Ion Iliescu. S-a discutat în special ideea creării unui guvern moldovean în exil în eventualitatea unei răsturnări de situaţie la Chişinău.

Continuarea pe historia.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md