Toți copiii înscriși la grădinițele din Chișinău vor primi cadouri de Crăciun procurate de către Primărie
Copiii din instituțiile de educație timpurie situate pe teritoriul municipiului Chișinău vor primi, de Crăciun, cadouri cu dulciuri procurate din banii bugetului municipal.
Direcția generală educație, tineret și sport (DGETS) din Chișinău va achiziționa peste 30 700 de cadouri, în valoare de 768 475 de lei, pentru a fi împărțite micuților care frecventează grădinița.
Costul unui cadou este de 25 de lei și va conține dulciuri și biscuiți în asortiment.
În cele 134 de instituțiile de educație timpurie din orașul Chișinău sunt înscriși 30 739 de copii.
Amintim că în acest an în grădinițe nu vor fi organizate matinee din cauza crizei pandemice. Evenimente restrânse, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, vor fi desfășurate doar în grupe, fără prezența părinților și a altor persoane.
Autoritățile administrației publice locale interzic colectările de bani pentru cadouri, brad, jucării de brad și alte taxe.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională