04:26:28 27.04.2024
Stiri

PSRM și ȘOR, „COALIȚIE” în Parlament împotriva amânării dezbaterilor la proiectele de legi care vizează bugetul de stat pentru anul 2021 și excluderea subiectului cu privire la subordonarea SIS-ului

Actualitate 03.12.2020 10:35 Vizualizări1571 Autor: Ziarul National
PSRM și ȘOR, „COALIȚIE” în Parlament împotriva amânării dezbaterilor la proiectele de legi care vizează bugetul de stat pentru anul 2021 și excluderea subiectului cu privire la subordonarea SIS-ului


Deputații socialiști, cei ai platformei „Pentru Moldova”, constituită din legislatori ai Partidului „Șor” și cei plecați de la „Pro Moldova”, și câțiva deputați neafiliați fac front comun la ședința de astăzi a Parlamentui.

Aceștia au respins, în debutul ședinței, propunerile șefului fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, de a amâna cele patru proiecte de legi incluse în ordinea de zi care se referă la bugetul de stat pentru anul 2021.

Potrivit lui Igor Grosu, politica bugetar-fiscală propusă de Guvernul Chicu este în detrimentul cetățenilor și conține scheme de corupție.

Propunerea a fost susținută de către vicepreședintele Legislativului, Alexandru Slusari, care a reclamat timpul scurt pe care l-au avut deputații la dispoziție pentru a examina documentele - luni-seară au fost publicate pe site-ul Guvernului, marți-seară au fost distribuite deputaților, iar miercuri au fost examinate în comisiile parlamentare.

„Noi, ce, suntem anexa Guvernului sau a lui Dodon?”, a întrebat Slusari, solicitând amânarea proiectelor care se referă la politca bugetar-fiscală, proiectul legii bugetului de stat, al asigurărilor sociale de stat și al fondurilor de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul 2021 să fie amânate pentru săptămâna viitoare.

De asemenea, Grosu a propus exluderea proiectului înregistrat abia ieri în Parlament de către socialiști care se referă la trecerea Serviciului de Informații și Securitate de la Președinție în subordina Parlamentului.

„Oamenii au votat împotriva schemelor”, a punctat Igor Grosu, adăugând că se sfidează votul cetățenilor și se încearcă destabilizarea situației.

Propunerile opoziției nu au adunat mai mult de 41 de voturi și, prin urmare, aceste proiecte de legi au rămas în ordinea de zi pentru a fi dezbătute în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md