06:52:45 27.04.2024
Stiri

Daniel Ioniţă a confirmat, la TVR Moldova, că România va dona VACCIN anti-COVID R. Moldova: „Ajutorul României acordat R. Moldova a fost tot timpul dezinteresat şi a avut o doză substanţială de iubire”

Actualitate 01.12.2020 10:57 Vizualizări822 Autor: Ziarul National
Daniel Ioniţă a confirmat, la TVR Moldova, că România va dona VACCIN anti-COVID R. Moldova: „Ajutorul României acordat R. Moldova a fost tot timpul dezinteresat şi a avut o doză substanţială de iubire” TVR Moldova


După ce va obţine vaccinul împotriva COVID, România va „avea grijă şi de cetăţenii din R. Moldova”, donând o parte din lotul obţinut. Acest ajutor, ca şi celelalte ajutoare oferite cetăţenilor din R. Moldova, este unul sincer şi cu „o doză substanţială de iubire”, a declarat Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniţă, ieri-seară, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR Moldova.

Ambasadorul României a reiterat mesajul unor politicieni de peste Prut, potrivit cărora România va fi dispusă să doneze o parte din cota sa de vaccinuri şi cetăţenilor din R. Moldova, care cel mai probail vor fi direcţionate către cei din prima linie.

„Vorbim de nişte planuri care vor să vină. În primul rând să vedem că vaccinul va ajunge la noi, după ce îl vom avea noi, cu siguranţă vom avea grijă şi de cetăţenii noştri dragi din R. Moldova”, a subliniat Ambasadorul.

Daniel Ioniţă declară că ajutorul oferit de România este unul necondiţionat, sincer şi conţine „o doză de iubire”.

„În pofida faptului că mesajele noastre vor fi ori înţelese greşit ori total eronate, ori desconsiderate, ori bagatelizate, căci am avut şi situaţii de acestea, România a acţionat de fiecare data cu deplină sinceritate şi a avut o politică de deplină deschidere şi transparenţă faţă de cetăţenii Republicii Moldova. Iar ajutorul nostru a fost arareori condiţionat. Aş putea spune că ajutorul nostru acordat cetăţenilor niciodată nu a fost condiţionat. Noi, dacă am condiţionat şi dacă vom condiţiona pe viitor, vom condiţiona nişte politici pe car autorităţile trebuie să le facă în folosul dumneavoastră. Ajutorul României a fost tot timpul generos şi dezinteresat şi a avut o doză substanţială de iubire, pe care nu îl veţi găsi în niciun alt ajutor. Pentru că un număr important de cetăţeni ai R. Moldova sunt şi cetăţeni ai României. Pentru că noi nu am uitat istoria şi pentru că nu trebuie să trăim în trecut, dar trebuie să învăţăm lecţiile trecutului, tocmai pentru a ne putea construi viitorul. Şi nu trebuie să uităm că există foarte multe familii mixte, care au făcut deja Unirea”, a declarat Daniel Ioniţă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md