19:53:34 26.04.2024
Stiri

La 24 de ore de la răpirea polițistului Amarfi de către KGB-ul transnistrean, Guvernul a decis crearea unui „grup de lucru pentru elucidarea tuturor circumstanțelor”: „Nu vom tolera abuzurile la adresa cetățenilor moldoveni”

Actualitate 08.10.2020 11:41 Vizualizări1982 Autor: Ziarul National
La 24 de ore de la răpirea polițistului Amarfi de către KGB-ul transnistrean, Guvernul a decis crearea unui „grup de lucru pentru elucidarea tuturor circumstanțelor”: „Nu vom tolera abuzurile la adresa cetățenilor moldoveni” moldpres.md


La mai bine de 24 de ore de la răpirea angajatului Inspectoratului de Poliție Florești, Andrei Amarfi, de către așa-zisele structuri de forță de la Tirapsol, premierul Ion Chicu a convocat o ședință în cadrul căreia s-a decis crearea unui „grup de lucru interinstituțional pentru elucidarea tuturor circumstanțelor evenimentelor produse”, sub conducerea Procuraturii Generale.

„Guvernul are în atenție sporită incidentele privind răpirea cetățenilor moldoveni de către structurile nerecunoscute din regiunea transnistreană. Aceste acțiuni concertate ale structurilor de facto din regiune constituie o violare incontestabilă a drepturilor fundamentale ale omului și o provocare la adresa securității statului și ordinii de drept. Toate autoritățile competente ale statului au întreprins imediat și pro-activ măsuri pentru a elucida toate circumstanțele cazului și a interveni pe canalele aflate la dispoziție pentru eliberarea acestora”, se arată în comunicatul de presă remis de Executivul de la Chișinău.

Citește și: Procedurile de DEMITERE a ministrului Voicu și directorului SIS, DEMARATE după ce un polițist a fost răpit de SEPARATIȘTII transnistreni. „Este un final logic și TRAGIC al tranzacționării țării la care s-a pretat președintele-kuliok”

Sursa citată susține că „a mobilizat toate forțele sale pentru identificarea locului aflării persoanelor, pornirea unor investigații în conformitate cu legislația penală și de procedură penală, comunicarea cu membrii familiei și celor apropiați pentru a le oferi sprijin, informarea actorilor în formatul 5+2, partenerilor de dezvoltare și organizațiilor internaționale în materie de protecție a drepturilor omului”.

De asemenea, astăzi, în cadrul reuniunii Comitetului permanent al OSCE de la Viena, delegația R. Moldova va aborda problema violării constante a drepturilor omului, inclusiv informarea tuturor statelor-membre ale organizației despre acțiunile de degradare a drepturilor omului.

„Guvernul și autoritățile de drept nu vor tolera abuzurile la adresa cetățenilor moldoveni și va activa toate instrumentele legale, politice și instituționale pentru contracararea fenomenului de violare a drepturilor constituționale și destabilizarea situației în țară în contextul evenimentelor ce țin de scrutinul electoral. Facem apel către parteneri naționali și locali de a se solidariza cu acțiunile întreprinse de Guvernul R. Moldova pentru remedierea situației drepturilor omului”, se mai arată în comunicatul de presă al Guvernului.

Citește și: KGB-ul transnistrean a REVENIT la locul faptei. Reprezentanții acestei structuri neconstituționale au făcut PERCHEZIȚII în casa polițistului Andrei Amarfi, RĂPIT ieri în plină zi de separatiști

De menționat că polițistul Andrei Amarfi a fost răpit ieri de către reprezentanți ai așa-zisul minister al securității de la Tiraspol. Inițial, unii necunoscuți au aruncat cu pietre în geamurile casei polițistului Amarfi din Camenca. În casă se afla soția și copilul său. Speriată, soția și-a chemat soțul, care se afla la părinții săi, în altă localitate. Imediat ce a intrat pe poartă, acesta a fost pus la pământ de către patru angajați ai MGB-ului de la Tiraspol și dus într-o direcție necunoscută. Mai mult, angajații KGB-ului transnistrean ar fi revenit noaptea trecută să facă percheziții în casa lui Andrei Amarfi, fără a fi împiedicați de nimeni, a declarat astăzi membrul Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, deputatul Chiril Moțpan.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md