Partidele care au cheltuit cei mai mulți bani pentru procesul de colectare a semnăturilor în vederea susținerii unor candidați la alegerile prezidențiale: Cine a anunțat că nu are de gând să cheltuiască vreun leu
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat 13 grupuri de inițiativă care s-au angajat să colecteze semnături pentru susținerea unor candidați la funcția de șef al statului, însă nu toate au prezentat până acum rapoarte financiare la autoritatea electorală centrală.
Dintre cele care au raportat cheltuieli la CEC, grupul de inițiativă pentru strângerea semnăturilor în favoarea Maiei Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de șef al statului, a arătat că a cheltuit cei mai mulți bani - aproape 233 de mii de lei. Banii s-au dus exclusiv pe elaborarea și tipărirea materialelor promoționale, arată PAS.
În top urmează grupul care a strâns semnături în susținerea lui Renato Usatîi, candidatul „Partidului Nostru” la prezidențiale, acesta fiind deja înregistrat în calitate de concurent electoral și va figura cu numărul 1 în buletinele de vot - 111 412 lei. Jumătate din această sumă a constituit cheltuieli pentru transport.
Grupul de inițiativă care a strâns semnături pentru Andrei Năstase, candidatul PPDA, înregistrat cu numărul doi în buletinele de vot, a cheltuit 106 754 de lei. Arenda pentru cele 120 de panouri publicitare a costat 61,8 mii de lei.
Partidul „Pro Moldova”, care l-a anunțat pe Andrian Candu la funcția de președinte, a declarat din start la CEC că grupul de inițiativă ce va colecta semnături „nu intenționează să cheltuiască bani”.
Restul partidelor nu au raportat la CEC, deocamdată, sumele cheltuite pentru strângerea semnăturilor în favoarea candidaților la funcția de președinte care vor concura în cadrul scrutinului din 1 noiembrie, dacă vor fi admiși în cursa electorală.
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire