DOC // Igor Dodon ar fi autorul primei SCHEME aplicate la importul de energie electrică. „A plantat prima companie CĂPUȘĂ în 2008, iar cetățenii au achitat cu 12 milioane de dolari mai mult”
Președintele Igor Dodon, anterior ministru al Economiei, este acuzat că ar fi autorul primei scheme aplicate la importul de energie electrică, iar de pe urma acestui fapt cetățenii R. Moldova au fost nevoiți să plătească cu 12 milioane de dolari mai mult în anul 2008. Despre aceasta a anunțat deputatul Dumitru Alaiba, care a solicitat procurorului general, Alexandr Stoianoglo, „să încadreze acțiunile lui Igor Dodon prin prisma Codului Penal al R. Moldova”.
„Igor Dodon este autorul primei scheme din importul energiei electrice. A plantat prima companie căpușă în 2008. Practic imediat, tarifele la energie electrică au crescut cu 30%. Urmare a acestui fapt, doar în anul 2008 cetățenii au achitat cu 12 milioane de dolari mai mult. În doar două luni, Dodon renegociază și semnează un contract nou cu Ucraina. În contractul nou, R. Moldova cumpăra electricitate tot de la Ucraina, doar că... la mijloc apare o companie înregistrată în Ungaria”, susține Alaiba.
În opinia deputatului, prin acțiunile săvârșite de Igor Dodon a fost „grav prejudiciată securitatea națională, securitatea energetică a republicii, bugetul de stat, dar și veniturile cetățenilor”.
„Dodon nu a acționat în interesul țării, ci în interesul privat al anumitor persoane. Foarte posibil că această istorie este despre unul dintre primele „kulioace” ale tânărului Igor”, crede Alaiba.
Deputatul PAS susține că a vorbit despre asta și anterior, însă „Procuratura lui Plahotniuc nu a acționat”.
„Poate Procuratura, cică independentă, va acționa până când nu a expirat termenul de prescripție. Poate măcar de data asta se vor clarifica cât de justificate au fost aceste decizii pentru care cetățenii au început a plăti imediat cu 30% mai mulți bani pentru electricitate, dar și în folosul cui s-a făcut această schemă”, a conchis Alaiba.
Președinția nu a comentat, deocamdată, acuzațiile aduse de Alaiba.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională