16:46:06 26.04.2024
Stiri

DECLARAȚIE // Petrecărețul de la Condrița, el și „agronomul” mersului cu mașinile prin arătură ne-a „băgat” în... „clubul celor mai selecte 10 state din lume”

Actualitate 12.08.2020 10:38 Vizualizări1716 Autor: Ziarul National


DECLARAȚIE // Petrecărețul de la Condrița, el și „agronomul” mersului cu mașinile prin arătură ne-a „băgat” în... „clubul celor mai selecte 10 state din lume”

Președintele Igor Dodon se numără printre puținii șefi de state care l-au felicitat pe „ultimul dictator al Europei”, Alexandr Lukașenko, cu prilejul victoriei sale controversate în scrutinul prezidențial de săptămâna trecută. Deputatul Iurie Reniță îl taxează pe șeful statului, dar și pe democrații Pavel Filip, Dumitru Diacov și Alexandru Jizdan, pentru că s-au aliniat „țărilor selecte” care l-au felicitat pe Lukașenko.

„Bufonul politic Dodon, el și vedeta incontestabilă a „politici externe echilibrate moldovenești” s-a manifestat din nou pe arena internațională, de această dată nu de la înalta tribună a Adunării Generale a ONU, trimis acolo de către cel mai „european expert în războaie civile”. Petrecărețul de la Condrița, el și „agronomul” mersului cu mașinile prin arătură ne-a „băgat” în... „clubul celor mai selecte 10 state din lume”, care l-au felicitat pe Lukașenko. E un extraordinar prilej de „mândrie și performanță incontestabilă pe plan extern” (rog să vedeți în anexă „țările selecte” din care facem și noi parte)”, a scris Reniță într-o postare pe Facebook.

Deputatul s-a referit și la liderii PD, care îl sprijină în totalitate pe Dodon, deși de declară proeuropeni.

„Din numele poporului moldovenesc și al meu personal...” conducerea actuală a PD-ului (Filip, Diacov, Jizdan și alți conducători „euro-unioniști”) ar trebui să-i ducă chiriașului de la Condrița, în semn de profundă recunoștință, o pizza de Miami. Poate cumva îl vor convinge pe Dodon să devină și euroatlantist, de vreme ce PD-iștii își justifică mereu aflarea la guvernare cu PSRM prin ridicolele și penibilele argumente că astfel ei îl vor putea „înmuia” (a se citi îmblânzi) pe acesta pe plan extern. Nu mai există niciun dubiu că integrarea noastră europeană se va face, de acum încolo, împreună cu Belarus și Rusia, mai nou și cu Venezuela! Parcă am mai avut așa ceva pe vremea lui Voronin. Nu-i așa?”, constată Ambasadorul Reniță.

De menționat că opoziția a contestat victoria lui Lukașenko în alegeri. Trei zile la rând pe străzile mai multor orașe din Belarus au ieșit zeci de mii de oameni. Mii dintre aceștia au fost bătuți crunt de forțele de ordine supuse lui Lukașenko.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md