Roger Federer a reluat antrenamentele după câteva luni de pauză! 2021 va fi ULTIMUL an în tenis pentru marele jucător elvețian
Tenismenul elvețian Roger Federer, operat de două ori la genunchi în primul semestru al anului 2020 şi indisponibil până la finele sezonului, a reluat antrenamentul fizic şi ar putea reveni pe terenul de tenis peste două săptămâni, anunță presa din Elveția.
După mai multe săptămâni de convalescenţă, Federer a reluat pregătirea doar de manieră fizică, conform antrenorului Severin Luthi, care a făcut acest anunţ pentru cotidianul elveţian Tages-Anzeiger.
Jucătorul elveţian va împlini 39 de ani pe data de 8 august, iar sezonul viitor ar putea fi ultimul din cariera sa. Roger Federer și-a dezvăluit planurile de pe finalul de carieră într-un interviu pentru publicația Zeit Magazin, elvețianul aflându-se într-un turneu de promovare a pantofilor sport care îi poartă numele. Legendarul tenismen nu a ascuns faptul că se gândește tot mai mult la momentul retragerii sale din cariera de jucător, transmite prosport.ro.
Elvețianul și-a adus aminte de începuturile sale în tenis, în care nu-și putea stăpâni foarte bine nervii pe teren, spre disperarea părinților săi. Federer a dezvăluit momentul în care a decis să-și schimbe total comportamentul, spre binele carierei sale.
„Părinţii mei erau foarte furioşi pe mine. Mi-au spus că dacă voi continua să rup rachete pe teren nu vor mai veni să mă vadă jucând. Iniţial am reacţionat şi le-am spus să plece, că nu este nevoie să vină să mă vadă jucând. Dar apoi mi-am spus că nu este posibil să continui aşa. Era la Hamburg, după înfrângere în primul tur cu Franco Squillari în 2001. După mingea de meci, mi-am rupt racheta. Apoi, mi-am zis că ajunge şi nu mai pot să mă comport aşa”, a recunoscut marele campion într-un interviu emoționant.
Peste 30 de milioane de euro de la BERD pentru construcția liniei electrice Bălți - Suceava: Parlamentul a ratificat Acordul
OFICIAL // „Bentley”, „Porsche” și „Land Rover”, cele mai SCUMPE mașini importate anul trecut în R. Moldova: Top cinci mărci de autoturisme preferate și statele din care cetățenii R. Moldova cumpără cele mai multe mașini
Primărița de la Orhei ar putea fi trasă la răspundere, după ce ar fi OBSTRUCȚIONAT ancheta în cazul OMORULUI tinerei însărcinare de 19 ani. Alesul local ar fi dat prioritate unui „show media”, decât să furnizeze informații Poliției