11:02:14 26.04.2024
Stiri

Un deputat PAS ironizează pe seama lui Gațcan care și-a schimbat partidul, apoi și-a dat demisia, dar deja vine în Parlament pentru a asigura cvorumul ședinței: „Inclusiv de asta avem nevoie de alegeri parlamentare anticipate”

Actualitate 08.07.2020 14:30 Vizualizări1607 Autor: Ziarul National
Un deputat PAS ironizează pe seama lui Gațcan care și-a schimbat partidul, apoi și-a dat demisia, dar deja vine în Parlament pentru a asigura cvorumul ședinței: „Inclusiv de asta avem nevoie de alegeri parlamentare anticipate”


Inițial a declarat că părăsește socialiștii și se alătură grupului parlamentar „Pro Moldova”, ca după asta să revină la PSRM, să-și anunțe demisia din Parlament și să fugă din republică. Cu toate acestea, deputatul demisionar Ștefan Gațcan ar putea veni la ședința de mâine, 9 iulie, a Parlamentului, ca să asigure cvorumul ședinței în cadrul celei de-a patra încercări de legalizare a asumării răspunderii Guvernului Chicu privind modificarea bugetului de stat.

„Penibilitatea nu are superlativ în Parlamentul actual. Să luăm cazul Gațcan. A fost ales din partea PSRM. A făcut declarație publică potrivit căreia iese din PSRM și pleacă la „Pro Moldova”. Apoi a depus cerere de demisie din Parlament. S-a elaborat proiect de hotărâre a Parlamentului, iar Comisia juridică a aprobat raport pozitiv. În Parlament demisia nu a fost examinată și acceptată, întrucât nu a fost ședință. Acum, din câte se aude, deputatul neafiliat și demisionar Gațcan ar putea fi prezent mâine în plen pentru a asigura cvorumul necesar pentru angajarea răspunderii Guvernului PSRM”, afirmă deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco.

CITIȚI și FOTO // Gațcan a REVENIT în R. Moldova. Acesta continuă să fie însoțit de angajații SPPS. Ce spune președintele Dodon despre revenirea deputatului la Chișinău

Având în vedere ultimele evenimente politice și situația creată în Parlament, Litvinenco a concluzionat că „inclusiv de asta avem nevoie de alegeri parlamentare anticipate”.

CITIȚI și Gațcan, găsit marți într-un hotel din Iași, înainte de a se întoarce la Chișinău: „O să fac declaraţii complete în Parlamentul din R. Moldova. Sunt multe speculaţii, nu am fost răpit, am ales să plec de bunăvoie”

„Să scăpăm țara de toți dodonii și plahotniucii pentru că, în esență, sunt una și aceeași”, a punctat deputatul PAS.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md