Specialiștii americani au recunoscut trei noi simptome ale COVID-19
Trei noi simptome ale infectării cu noul coronavirus au fost recunoscute de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite.
Pe lista oficială, care cuprindea opt poziții, au fost adăugate nasul curgător ori congestionat, greața și diareea.
Specialiștii spun că acestea apar între două și chiar 14 zile de la infectarea cu SARS- COV-2.
Până acum, simptomele recunoscute oficial pentru noul coronavirus erau tusea, febra sau frisoane, oboseala, durerile musculare, dificultăți de respirație, durere de cap, pierderea mirosului sau gustului și durerea în gât.
Peste 10 milioane de contaminări cu noul coronavirus au fost înregistrate la nivel global, potrivit datelor Universității Johns Hopkins. Aproape simultan s-a atins și alt bilanț negru, 500.000 de decese.
Acordul dintre R. Moldova și Franța privind cooperarea în domeniul apărării, primul pas în Parlament: Reforma forțelor armate, controlul și gestionarea spațiului aerian sau medicina militară
R. Moldova, inclusă în Declarația comună privind consolidarea parteneriatului strategic între România și Republica Coreea: Seulul recunoaște „sprijinul puternic” al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
„Pobeda” și Kremlinul nu-l vor ajuta pe Șor să scape de PUȘCĂRIE. Recean: „Șor conduce o grupare criminală finanțată din banii Kremlinului și am încrederea că va fi tras la răspundere de către instituțiile din R. Moldova”