Lucrările de construcţie a noului bloc pentru Liceul teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat au început: România a locat 15 milioane de lei
Lucrările de construcţie a unui nou bloc pentru Liceul teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Comrat au demarat la începutul lunii iunie curent şi vor fi finalizate peste 15 luni.
În prezent, Liceul „M. Eminescu” din Comrat dispune de 15 săli de clasă. Potrivit autorităţilor, extinderea instituţiei de învăţământ va permite îmbunătăţirea procesului educaţional cu posibilitatea de a înscrie mai mulţi copii doritori să înveţe în acest liceu. În noul bloc al Liceului vor putea face studii circa opt sute de elevi.
CITIȚI și Comratul - ba, Chișinăul - da: MECC a găsit bani pentru construcția unui NOU bloc de studii la Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat, după ce autoritățile găgăuze au refuzat să aloce suma necesară
„În această clădire va fi complexul sportiv împreună cu toate încăperile necesare, blocul alimentar, cantina, sala de festivităţi şi biblioteca, laboratoarele de chimie şi biologie. Tot în acest sediu va fi amplasat departamentul administrativ şi două săli de clasă”, a explicat Svetlana Stoinova, directorul LT „M. Eminescu” din Comrat, citată de gagauzinfo.md și Moldpres.
Construcţia noului bloc pentru acest liceu din UTA Gagauz-Yeri, cu predare în limba română, se va realiza cu susţinerea României, care a alocat în acest scop 15 milioane de lei, şi contribuţia de 5,6 milioane de lei a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova.
În Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat îşi fac studiile 480 de elevi.
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire