LIVE VIDEO // Parlamentul își propune să anuleze astăzi examenele de BAC, să modifice Legea cu privire la CSM și să stabilească data alegerilor prezidențiale
Parlamentul s-a întrunit în prima ședință plenară de după expirarea stării de urgență, iar pe ordinea de zi sunt anunțate 13 chestiuni ce urmează a fi dezbătute.
Printre acestea se numără și proiectul de lege privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor, care urmează a fi votat în lectura a doua și reprezintă una dintre condițiile pentru ca R. Moldova să primească 600 de milioane de lei de la UE.
Totodată, deputații vor examina proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, proiectul de lege privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea de examene 2020, dar și proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea datei alegerilor președintelui Republicii Moldova.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională