De două ori, TURUL instanțelor: La ce etapă se află dosarul privind ANULAREA contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău
A făcut turul instanțelor de judecată de două ori până a fost stabilită judecătoria care se va ocupa de caz, iar timp de opt luni nu a avut loc încă nicio ședință.
Este vorba despre cererea depusă în instanță, pe 10 septembrie 2019, de către Agenția Proprietății Publice (APP) împotriva companiei „Avia-Invest” cu privire la anularea contractului din 30 august 2013 prin care Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat pentru o perioadă de 49 de ani.
Vicedirectorul Agenției Proprietății Publice, Mihai Soțchi, a declarat astăzi, în cadrul ședinței Comisiei de control al finanțelor publice, că inițial cererea a fost înregistrată la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
„În septembrie, cauza a fost repartizată aleatoriu unui judecător, nu știu dacă e cazul să-i dăm numele, din cadrul Judecătoriei Chișinău. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, aceasta și-a declinat competența pentru judecarea cauzei în favoarea judecătoriilor specializate în contencios administrativ din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 30 septembrie 2019, s-a transmis dosarul către Curtea de Apel în vederea soluționării conflictului negativ de competențe, cu dispunerea suspendării procesului. Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Curtea de Apel a constata competența Judecătoriei Chișinău la examinarea acestei cauze”, a declarat Mihai Soțchi.
În decembrie, după căderea Guvernului Sandu, „caruselul” a reînceput. Cererea APP privind declararea nulității contractului de concesiune împotriva „Avia Invest” a fost plimbată din nou de la Judecătoria Chișinău, care și-a declinat repetat competența, la Curtea de Apel care a trimis-o din nou la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.
Abia pe 14 ianuarie curent, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, i-a acordat APP-ului 20 de zile pentru a înlătura lacunele depistate în cererea de chemare în judecată. Pe 31 ianuarie, APP a înregistrat o cerere de completare și a solicitat suplimentar aplicarea unor măsuri de asigurare.
„Pe 21 februarie, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a dispus respingerea cererii de asigurare solicitate de către APP. Pe 6 martie, încheierea în cauză a fost atacată de către APP la Curtea de Apel”, a raportat același funcționar, adăugând că, deocamdată, așteaptă invitația instanței, lucru care nu s-a întâmplat cel mai probabil din cauza pandemiei.
Totodată, reprezentantul APP a declarat că instituția pe care o reprezintă a mai inițiat un proces de judecată împotriva „Avia Invest”, la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, pentru neprezentarea garanției de bună execuție, obiectul căruia îl are rezoluțiunea contractului de concesionare a Aeroportului, dar și pentru achitarea unor penalități din cauza neonorării obligațiilor din înțelegerea făcută cu statul.
Președintele Comisiei de control al finanțelor publice, Igor Munteanu, a amintit că procesul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău a fost fraudulos, iar Parlamentul a recomandat anularea contractului încheiat în 2013 între APP și „Avia Invest”. Deputatul a ținut să remarce acest „meci” între judecătorii care mai degrabă își declină răspunderea pentru a judeca „acest caz de gravitate excepțională pentru interesele naționale”, dar și lipsa totală de cooperare între instituțiile Guvernului la acest subiect, ceea ce „slăbește puterea statului de a face dreptate și a gestiona aceste bunuri”.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională