20:43:36 26.04.2024
Stiri

Alertă în SUA după ce au început să fie organizate „petreceri COVID” pentru infectare voluntară cu noul coronavirus

Știri 07.05.2020 11:20 Vizualizări1281 Autor: Ziarul National
Alertă în SUA după ce au început să fie organizate „petreceri COVID” pentru infectare voluntară cu noul coronavirus


În statul american Washington, autoritățile au intrat în alertă după ce oamenii au început să organizeze petreceri pentru a se infecta mai repede. Petrecerile denumite „Vino cu propriul tău coronavirus” sunt organizate de persoane sănătoase pentru a se infecta cu noul coronavirus în speranța că vor grăbi procesul de vindecare și imunizare împotriva lui, relatează The Guardian. Autoritățile atrag atenția asupra iresponsabilității unui astfel de comportament.

Oficialii sanitari din comitatul Walla Walla, Washington au început o campanie împotriva așa-ziselor petreceri cu COVID unde persoane sănătoase stau în preajma celor testați pozitiv pentru a se infecta și a grăbi procesul de vindecare ulterioară.

Autoritățile spun că astfel de acțiuni iresponsabile nu fac decât să pericliteze sănătatea publică și nu au niciun efect pozitiv. Marți, 94 de persoane din comitat au fost testate pozitiv cu coronavirus. Multe dintre acestea au fost infectate ca urmare a acestor „petreceri”, a declarant Meghan DeBolt, directoarea departamentului pentru sănătatea comunității.

„Nu știm când au loc aceste evenimente. Auzim de ele doar după ce primim informații despre noi cazuri confirmate. Îi întrebăm cu privire la persoanele cu care au luat contact și ne răspund că au fost la o petrecere COVID. Este inacceptabil. Este iresponsabil”, a mai spus ea.

Statul Washington, unul dintre statele lovite puternic de coronavirus, a înregistrat 15.185 de cazuri și 834 de decese.

Ideea acestor petreceri vine din o practică mai veche a părinților care organizau astfel de petreceri pentru copiii lor pentru ca ei să se infecteze cu varicelă și să se imunizeze, apoi, împotriva ei.

Astfel de practici sunt, însă, extrem de iresponsabile, în condițiile în care cercetătorii nu au încă dovezi clare cu privire la capacitatea cuiva de a se reinfecta cu noul coronavirus după ce s-a vindecat. „Persoanele care acționează în acest fel nu fac decât să pericliteze sănătatea publică”, a completat DeBolt.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md