ZECE cazuri de COVID-19 în raionul Hâncești: Asistentul medical din Bălceana s-a îmbolnăvit de la femeia revenită din Italia și și-a infectat ulterior propria familie
O treime dintre cazurile confirmate cu COVID-19 în R. Moldova vizează persoane din raionul Hâncești, unde duminică, pe 15 martie, au avut loc alegeri noi. Șase dintre cele 29 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt din satul Bălceana, iar alte patru - din localitatea vecină, Sofia.
Satul Bălceana din Hâncești a fost plasat astăzi în carantină, iar în localitate nu intră nimeni, a anunțat primarul Iurie Pasat.
Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că deja este vorba de focare de COVID-19, vorbind despre cazul unei familii întregi infectate - mama, tata și copilul.
Reporterii de la deschide.md au stabilit că, în acest caz, este vorba de o familie din satul Sofia.
Potrivit primarului de Sofia, Ion Mârza, capul familiei este asistent medical și activează în satul Bălceana, acolo unde a fost înregistrat primul caz pozitiv de COVID-19 la o femeie revenită din Italia. Anume el ar fi contactat cu persoana infectată și s-a molipsit. Ulterior, el a transmis noul coronavirus întregii sale familii.
Întrebat câte persoane se află în zona de risc, primarul a menționat că este vorba de o listă de câteva zeci de persoane.
Menționăm că femeia din Bălceana, infectată cu noul coronavirus, a revenit în R. Moldova pe 3 martie. Ea s-a aflat în provincia Milano în perioada 15 mai 2019 - 3 martie 2020 , atunci când a venit la Chișinău cu un avion de pe ruta Bergamo - Chișinău. Persoana respectivă acuza pe 7 martie febră 37,5, cefalee cu semne de pneumonie. După ce s-a adresat la medicul de familie, a fost internată la spitalul „Toma Ciorbă”, pe 11 martie 2020, fiind externată în aceeași zi. A doua zi starea ei s-a agravat, a fost transportată la „Toma Ciobă” și abia atunci a fost confirmat coronavirusul de tip nou. Ulterior, și sora ei a ajuns la spital.
Încă un sportiv din R. Moldova a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sansele republicii noastre de a obține cel puțion o MEDALIE la olimpiadă cresc
Tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria” de Elena Bria, expus în premieră în R. Moldova: Opera va putea fi admirată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei până pe 31 august
R. Moldova, cel mai mare exportator de prune în UE: Ce cantitate și la ce preț am vândut aceste fructe în anul trecut